Precum mulţi dintre cititori ştiu deja, Fidel Castro, conducătorul absolut al Cubei de zeci de ani, a murit seara, pe 25 noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani. Citez de pe stirileprotv.ro:
Fidel Castro, fostul lider cubanez, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat fratele său, actualul preşedinte, Raul Castro, într-o alocuţiune la televiziunea de stat. Liderul istoric al Revoluţiei cubaneze a decedat în noaptea de vineri, 25 noiembrie, la ora 22:29, a anunţat fratele său, vizibil emoţionat, precizează EFE. Preşedintele cubanez a precizat că în următoarele ore vor fi făcute publice informaţiile privind înmormântarea lui Fidel Castro, care a fost văzut pentru ultima oară pe 15 noiembrie, când l-a primit la reşedinţa sa pe preşedintele Vietnamului, Tran Dai Quang.
Trupul neînsufleţit al lui Fidel Castro, liderul revoluţionar cubanez decedat vineri seara la Havana, la vârsta de 90 de ani, este incinerat astăzi, sâmbătă, a anunţat fratele său, actualul preşedinte, Raul Castro, transmite AFP.
P.S. Nu comentez nimic despre moartea sa oficială… Totuşi, vreau să vă readuc aminte de o conspiraţie mai veche de-a mea, din anul 2009, atunci când am publicat acest articol – Fidel Castro e mort din 1981, iar la conducerea Cubei se află un agent CIA – în care dezvăluiam o teorie conspiraţionistă halucinantă (nu spusă de mine, ci de un un cercetător pe nume Igor Davidovich Martinez), care crede că liderul cubanez Fidel Castro este mort încă din anul 1981, în locul lui fiind implantat un agent CIA, care seamănă foarte bine cu revoluţionarul cubanez. În 1981, Fidel Castro ar fi mâncat nişte crustacee alterate şi ar fi murit. CIA nu a mai pierdut timpul, l-a infiltrat imediat pe un agent de-al său, pe nume Alexis Papagos, care să semene perfect cu Castro, şi care să conducă ţara. Atunci, s-ar pune întrebarea, de ce guvernul american mai menţine embargo-ul asupra Cubei? “CIA face o mulţime de bani din vânzarea bunurilor cubaneze pe piaţa neagră”, afirmă Martinez, “şi nu vrea să renunţe la asta”. Acesta e motivul pentru care embargo-ul e menţinut.
Bun, pe de altă parte, zvonurile despre moartea lui Fidel Castro au apărut pe Internet încă din ianuarie 2015. De exemplu, pe twitterul lui Aki Harkonen de pe 9 ianuarie 2015 (vedeţi imaginea de mai jos) apare scris următoarele: „Cuba liberă! Dictatorul comunist Fidel Castro este mort!”
Oricum, este o „modă” printre ţările cu regim autoritar (dar, nu numai) să anunţe mult mai târziu moartea liderilor lor, până când se reglează jocurile interioară de putere (vedeţi cazul Hugo Chavez, fostul preşedinte venezuelan – Am avut din nou dreptate: “Secretele lui Lovendal” v-a vorbit cu o săptămână înainte de posibila moarte a lui Hugo Chavez, aşa cum fac acum toate site-urile de ştiri).