Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Marea Armadă spaniolă, înfrântă de spionii englezi

208

armadaPentru a o proteja pe Regina Elisabeta I al Angliei şi regatul ei, Sir Francis Walsingham (şeful Cancelariei reginei) a creat o reţea de „furnizori de informaţii”, după cum şi-a numit el agenţii, infiltraţi atât în comunităţile de negustori, cât şi la curţile regale de pe întreg cuprinsul Europei. Titlul său oficial era „secretar general” al reginei. Neoficial, era coordonatorul activităţilor britanice de spionaj.

Infiltrarea unui spion catolic la Curtea Spaniei

După ce Anglia şi Spania au pornit un război tacit în 1585, Walsingham şi-a concentrat activităţile de spionaj asupra Spaniei. În 1587, Walsingham a crezut, pe baza rapoartelor primite, că Regele Filip al Il-lea al Spaniei plănuia să invadeze Anglia. El i-a cerut unuia dintre cei mai buni agenţi secreţi ai săi. Anthony Standen, să dea dovadă de „sârguinţă în obţinerea informaţiilor” cu privire la Spania. Standen, un englez catolic aflat în exil într-un moment în care catolicii erau consideraţi potenţiali trădători, şi-a folosit religia pentru a se infiltra în structurile Spaniei catolice.
Filip al II-lea avea un serviciu de spionaj eficient, care lucra îndeaproape cu vasta reţea a Vaticanului, iar el era cât se poate de conştient de faptul că era spionat în mod constant de către agenţii care lucrau pentru mai multe structuri. I-a ordonat cu fermitate ambasadorului său de la Paris să se ocupe de „chestiuni secrete… pe cale orală, fără să le scrie”. Însă Standen nu s-a lăsat intimidat de acest aspect.

Planurile Armadei descifrate

Francis Walsingham
Francis Walsingham

Comunicările secrete ale lui Standen au inclus şi o scrisoare trimisă lui Walsingham folosind ca intermediar unul dintre servitorii maestrului spion. (Un intermediar îi permite unui maestru spion să contacteze un agent fără ca el să se întâlnească direct cu acel agent.) Standen, utilizând numele de acoperire Pompeo Pellegrini, încifrează unele cuvinte din acest raport, afirmând că a aflat de la un ambasador că patru galere, adăugate Armadei planificate, fuseseră trimise către Spania de la Geneva.

Standen a recrutat totodată un spion — încă neidentificat —, care în martie 1586 a copiat planul detaliat al unui amiral, care cuprindea navele, materialele şi oamenii necesari pentru invazie. Spionul care a sustras acest document valoros a fost probabil un valet din casa amiralului; fratele valetului lucra pentru Standen. Spionul a plecat cu documentul la Madrid, unde l-a înmânat unui ambasador care l-a trimis la Florenţa, de unde a fost preluat de Standen şi trimis lui Walsingham la Londra, într-un exemplu clasic de reţea de spionaj.

Analiza planului amiralului a arătat că încă mai era timp până ca navele Armadei să poată fi adunate şi echipate adecvat cu personal. Regina Elisabeta a avut la dispoziţie mai mult timp decât s-a aşteptat pentru a se pregăti de invazie.

Contraspionajul spaniol la atac

Contraspionajul spaniol a fost şi el activ. În ianuarie 1588, spionul care ocupa o poziţie înaltă, Sir Edward Stafford, ambasadorul britanic la Paris, i-a trimis Elisabetei o depeşă diplomatică, spunând că Armada spaniolă a fost desfiinţată. Însă Elisabeta, în primul rând prin intermediul reţelei lui Walsingham, primea un flux constant de informaţii ce demonstra că Spania încă plănuia să lanseze la apă o flotă puternică. O scrisoare interceptată de la un comerciant italian a dezvăluit că existau trupe pentru o invazie; scrisoarea era însoţită de copia unei promisiuni papale de indulgenţă faţă de oricine contribuia la „cruciada” împotriva Angliei protestante. Depeşele diplomaţilor, adesea necodificate, călătoreau prin intermediul curierilor, care puteau fi mituiţi sau ameninţaţi. Din astfel de depeşe interceptate, sfătuitorii vicleni ai Elisabetei au putut să pună cap la cap ceea ce a devenit cunoscut sub denumirea de Marea Strategie a lui Filip: cucerirea Angliei.

Marea bătălie

În iulie 1588, Armada — o flotă de peste 130 de nave — a navigat în Canalul Mânecii şi a aşteptat vasele cu trupe de la Callais, care urmau să fie escortate până la punctele de invazie de pe ţărm. În noaptea zilei de 28 iulie, o flotă engleză a trimis în larg opt nave vechi numite „Hell Burners” („Flăcările iadului”), încărcate cu smoală, lemne de foc şi praf de puşcă. Într-o stare de panică molipsitoare, navele spaniole şi-au tăiat cablurile ancorelor şi s-au îndreptat în larg, părăsindu-şi poziţia defensivă, în formă de semilună. În ziua următoare, flota engleză a atacat, scufundând trei nave şi determinând alte patru să eşueze la ţărm.

O schimbare subită a direcţiei vântului a dus Armada dincolo de raza de acţiune a tunurilor engleze. După care vântul s-a transformat într-o furtună, zdrobind câteva nave de malurile stâncoase şi împingând flota spre nord. Furtunile au continuat să se abată asupra flotei slăbite, pe măsură ce navele s-au indreptat spre coasta estică a Angliei, apoi în jurul Scoţiei şi în jos, în vecinătatea coastei vestice a Irlandei. Doar jumătate dintre nave şi-au găsit drumul înapoi către Spania.

Spionii, tunurile şi furtunile au învins Armada. Anthony Standen s-a întors în Anglia, din exil, în 1593. Între timp, Walsingham murise. Prins în plasa intrigii religioase şi regale, Standen nu mai avea un patron. El a fost întemniţat în Turnul Londrei timp de zece luni şi a dispărut treptat din lumea spionajului.

Activitatea de spionaj a lui Standen şi administrarea abilă de către Walsingham a informaţiilor le-au conferit Elisabetei şi strategilor ei cunoştinţe nepreţuite, permiţându-i Marii Britanii să împiedice planurile de invadare a Spaniei. înfrângerea Armadei a pus capăt cruciadei antiprotestante a regelui Filip al II-lea al Spaniei şi a slăbit puterea politică a Papei. Victoria asupra Armadei a pus bazele unei flote maritime britanice care urma să domine mările.

Orgoni Crystal