Inscripţia misterioasă de la Ezerevo, scrisă în limba geto-tracă, a fost descifrată
Într-un articol intitulat „Miraculoasa lume a tracilor”, apărut în revista „Magazin istoric” – anul VI, nr. 8 (65), august 1972 – academicianul Emil Condurachi scria printre altele: „Elementul cel mai de seamă în rezolvarea problemei originii tracilor îl constituie faptul că limba lor face parte din marea familie a limbilor indo-europene. Deşi ni s-au păstrat extrem de puţine documente – în special nume de locuri şi oameni – cuprinzând elemente de limbă tracă ele sunt suficiente ca să justifice pe deplin această concluzie”.
Din nefericire celebra inscripţie tracă de pe inelul de aur descoperit exact acum aproape 100 de ani la Ezerovo în sud-estul Bulgariei, n-a adus o contribuţie esenţială la studiul limbii trace. Cuvintele ROLISTENEAN ERENERTILTEANI SKORRAZEADOMEAN TILEZVIITA MINERAZILTA – scrise fără niciun semn despărţitor între ele – au rămas deocamdată enigmatice.
Mai ştim că Tracii se învecinau cu următoarele mari grupe etnice: spre est cu cimerienii – care însă, după unii cercetători, ar fi fost tot traci – şi, dincolo de ei, cu sciţii; aceştia din urmă erau iranieni, avându-şi deci originea în podişul Iranului (Persia de altădată); spre nord-vest cu germanii şi cu celţii, iar în Panonia cu ilirii; la sud de Dunăre de asemenea cu ilirii (…) înspre sud vecini cu tracii erau grecii.
Unii lingvişti şi istorici susţin că traca, daca şi ilira ar fi fost limbi deosebite, pe când alţii spun că ar fi fost acelaşi idiom cu diferenţieri dialectale. Ţinând seama deci de locul limbilor din marea familie tracă în spaţiul european şi mai ales între limbile neamurilor cu care tracii se învecinau, prof. Adrian Bucurescu a încercat să descifreze enigma inscripţiei cu litere greceşti de la Ezerovo. El crede că inscripţia este de fapt o POEZIE cu acelaşi ritm ca al „Mioriţei”. Literele misterioasei inscripţii alcătuiesc versuri cu ritm şi rimă. Iată, încă o dată, textul transcris cu litere latine:
Cu ajutorul versurilor s-a putut împărţi textul în cinci părţi. Se observă deja că două grupuri de litere se repetă şi se bănuiă că reprezintă cuvinte: TIL şi RAZ(E). Ştiind că a existat un rege get cu numele de Roles, s-a împărţit textul din nou:
ROLIS TENEAN
ERENER TIL TEANI
SKOR RAZE-ADOMEAN
TIL EZVIITA
MINE RAZ’ILTA
Măsura şi ritmul celorlalte versuri ne arată că grupul EA din primul vers nu este un diftong şi că trebuie rostit în hiat. Ştiind că în majoritatea limbilor europene prepoziţiile se repetă cel mai des într-un text, s-a presupus că măcar unul din cele două grupuri de litere separate de noi ar fi un asemenea cuvânt de legătură şi s-a descoperit pe TIL. Prin parcurgerea multor texte europene vechi şi noi şi prin apropierile făcute cu limba română şi dialectele ei, s-a ajuns la concluzia că textul ar trebui citit astfel:
ROLIS TENEAN
ERENER TIL TEANI
SKOR RAZE-ADOMEAN
TIL EZVIITA
MINE RAZ’ILTA
Ceea ce s-a părut mai relevant în privinţa asemănării între limba inscripţiei şi limba română a fost şi prezenţa diftongului specific românesc EA pe care se pare că l-am moştenit din graiul geto-dacilor.
Iată interpretarea prof. Bucurescu asupra sensului fiecărui cuvânt:
ROLIS-VULTUR. Este numele regelui get. cf. hititul HARAS, slavul ORILU, lituanianul ARELIS, goticul ARA, galicul ERYR „vultur”. Cf. ROLF (HROLF) prenume scandinav. Moştenire în română: RARĂU (oronim), RAREŞ (Supranumele voievodului Petru), RALEA, ROLEA, ROLIA, ROLIC, ROLU, RAREA, RĂREANU, RAREŢ (nume de familie).
TE-TU. Cf. frigianul VAS-TI „vino”! (atestat la Hesychius în „Lexicon”) unde TI este marca imperativului.
NE-IEI, PRIMEŞTI. Cf. albanezul NA (aceleaşi sensuri). Moştenire în română: NA!
ERENER-INEL. Cf. germanul, scandinavul şi englezul RING „inel”. Moştenire în română: RINCĂ „inel de răchită cu care se leagă partea de sus a leucii de la carâmbul de sus al loitrei unui car”, RUNC (acelaşi înţeles în Oltenia), RÎNCU, RUNCU (nume de fam.)
TIL-LA, SPRE. Cf. suedezul TILL, danezul TIL „la, spre”. Moştenire în română: aromânul TU „la, spre”.
TEANI-TINE. Cf. ombricul TIOM, vedicul TUVAM, avesticul T(U)VAM. Moştenire în română: TINE (pronume personal, cazul acuzativ).
SKOR – CA SĂ, SĂ. În perioada mai veche a limbii engleze SHALL exprima necesitatea, oportunitatea. Şi suedeza modernă formează conjunctivul cu SKULL.
RAZE-ROZĂ, FLOARE DE MĂCEŞ, DE TRANDAFIR. Cf. latinul ROŞA „trandafir” Moştenire în română: RUJĂ.
ADOMEAN – A IUBI, Cf. frig. ADAMNI „a iubi” şi ADAMNA „prieten” (atestate la Hesychius în „Lexicon”). Se ştie că şi frigienii erau traci! Moştenire în română: A ADEMENI.
TIL-LA, SPRE. Vezi mai sus!
EZ-ACESTA, EL. Cf. sanscritul SA, got. SA, SO (pronume demonstrative). Cf. lat. IS (ID) „el, ea, acesta, aceasta”, germ. SIE, engl. SHE „ea”. Moştenire în română: daco-rom. INS, arom. NISU, NISI „el, ea” (formate probabil prin nazalizare).
VI ITA–TE VEI UITA, VEI PRIVI. Româna şi albaneza formează şi acum viitorul cu a voi. În engleză auxiliarul WILL serveşte la formarea timpurilor viitoare. Cf. şi daneza: DU VIL-HAVE „tu vei avea”. Moştenire în română: A SE UITA, IATĂ, UITE! şi viitorul verbelor.
MINE-DAR (conjuncţie). Cf. dan. şi sued. MEN „dar, însă”. Moştenire în română: arom. MA, AMA „dar, însă” (de origine incertă în dicţionarele etimologice aromâne!)
RAZ’—ROZĂ. Vezi mai sus! Este numele autoarei versurilor, probabil regină!
IL—LA, SPRE. În geto-dacă unele cuvinte de legătură se ataşau la finele numelui. Latina folosea acelaşi procedeu: VOBIS CUM „cu voi”. Moştenire în română: LA (prepoziţie).
TA-MAI ALES, ŞI, DE ASEMENEA, MAI MULT. Cf. engl. TOO (adverb) cu aceleaşi sensuri şi care se aşează de regulă – la sfârşitul propoziţiei.
Poezia se traduce astfel:
ROLIS, IA UN INEL LA TINE CA SĂ O
IUBEŞTI PE RAZE! LA EL TE VEI UITA
DAR ŞI MAI MULT (TE VEI UITA) LA
RAZE’!
Este probabil un mic descântec de dragoste. Cert e că ne aflăm în faţa unei poezii în limba geto-dacă (să nu uităm că Rolis era get!) şi că Raze ar putea fi prima poetă getă atestată. Nu ne surprinde. Din mărturiile istoricilor contemporani cu tracii, ştim că aceştia din urmă erau mari iubitori de muzică poezie şi că legendarul Orfeu se născuse pe meleagurile trace.
Însuşi Ovidiu (după propria-i mărturisire) a scris versuri în limba geţilor spre încântarea acestora. Nu putem apoi să nu observăm şi tulburătoarea asemănare între limba inscripţiei şi limba română (diftongul EA şi aceeaşi proporţie între numărul consoanelor şi al vocalelor) şi ritmul versurilor care sugerează remurile glorioase ale strămoşilor noştri: „Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai…”
(Articol de Adrian Bucurescu)
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Într-un articol intitulat „Miraculoasa lume a tracilor”, apărut în revista „Magazin istoric” – anul VI, nr. 8 (65), august 1972 – academicianul Emil Condurachi scria printre altele: „Elementul cel mai de seamă în rezolvarea problemei originii tracilor îl constituie faptul că limba lor face parte din marea familie a limbilor indo-europene. Deşi ni s-au păstrat extrem de puţine documente – în special nume de locuri şi oameni – cuprinzând elemente de limbă tracă ele sunt suficiente ca să justifice pe deplin această concluzie”.
