Pe Pământ au existat și există în continuare multe calendare, multe metode de a măsura și împărți timpul. Săptămâna calendarului georgian actual nu se potrivește cu niciun ciclu din natură; este complet arbitrară.
Negrii din vestul Africii au în mod tradițional o „săptămână” de patru zile; mayașii o aveau de cinci, în timp ce asirienii din antichitate măsurau timpul printr-un interval de șase zile; romanii aveau un mundinae, sau perioadă de opt zile, iar incașii un interval de zece zile. Aşadar, săptămâna (faţă de anul calendaristic sau luna calendaristică) este o diviziune temporală complet artificială și nu se poate corela practic cu niciun fenomen astronomic. Ea își are originea la popoarele primitive, care trebuiau să-și marcheze un interval regulat de timp între o zi de târg și următoarea. Săptămâna de șase zile, folosită în mod universal, își poate avea originea în semnificația mistică dată numărului șase.
Dacă azi avem săptămâna de șapte zile, în onoarea zeilor păgâni – Luna, Marte, Mercur, Jupiter, vineri de la Venus (Veneris) și sâmbătă de la Saturn (duminica fiind creștină – Dies Dominicus adică „Ziua Domnului”) este o pură întâmplare, cauzată de faptul că Papa Grigore al XlII-lea a vrut să schimbe calendarul iulian al lui Iulius Caesar. Dacă n-ar fi fost el, poate că am fi continuat și acum cu săptămâna romană de 8 zile, sau cu oricare altă diviziune arbitrară a timpului.
