Michael Jackson era deja mort de peste 20 de ani!


michael jackson 1În iunie 2009 a murit marele star al muzicii, Michael Jackson. Dar se pare că el ar fi fost mort deja de peste 20 de ani…Pare incredibil, nu!?

Cadavrul lui Michael, de 20 de ani

În anul 2005, în timpul unei investigaţii efectuate la ferma din Neverland, anchetatorii au descoperit un cadavru care pare să fi fost asemănător cu cel al lui Michael Jackson. „Medicii legişti au spus că Michael Jackson este mort. Din ceea ce putem spune, el a murit în urmă cu 18-20 de ani”, a declarat anchetatorul Tim Holbrooke. Conform lui Holbrooke, cadavrul lui Jackson fusese îngropat la câţiva centimetri, sub un tren miniatură de sub ferma Neverland. Din cadavrul său, nu mai rămăsese decât o geacă roşie de piele şi o mănuşă. „În mod sigur, cadavrul aparţine lui Michael Jackson, şi asta luându-ne după fişa dentară şi după ADN”, a spus Holbrooke. „Dar chiar şi înainte de face testele, începuserăm să suspectăm faptul că cel ce-şi spune Jackson e un fals, iar adevăratul Michael e mort demult”.

Cine i-a furat identitatea lui Michael în 1987?

Holbrooke a mai declarat că, deşi corpul se afla într-o stare avansată de descompunere, atunci când anchetatorii au comparat pozele de la începutul cariererei lui Michael, cu cele ale cadavrului, au semnalat o asemănare şocantă în ceea ce priveşte structura osoasă a feţei. Această asemănare a dispărut însă, comparând cu pozele artistului după anul 1987.

„Această descoperire ridică o mulţime semne de întrebare, şi, de asemenea, face lumină într-o serie de incidente”, a mai spus Holbrooke. „Sincer, Jackson s-a comportat foarte ciudat.”

Experţii judiciari şi experţii muzicali susţin că Jackson era mort înaintea lansării albumului celebru „Bad” (1987). În prezent, detectivii analizează versurile melodiei „Man in the Mirror” (cântată de Michael, de pe acelaşi album), pentru a găsi indicii cu privire la cum arată personajul care se crede că l-a omorât pe Michael şi i-a furat acestuia identitatea.

michael jackson 2Neverland, un mormânt înfricoşător al falsului Michael

„Noi credem că ferma Neverland a servit ca un fel de mormânt înfricoşător, construit de ucigaşul lui Michael Jackson”, a susţinut Holbrooke. „De asemenea, noi credem că toate ticăloşiile care au avut loc în această fermă au fost opera acestui impostor. Nu m-am gândit niciodată că acest lucru ar fi posibil, dar să ne aducem aminte, de exemplu, cum a fost abuzat un copil de 13 ani”.

„Nu avem nicio idee cu ce fel de individ avem de-a face”, susţine Holbrooke. Un membru al echipei de anchetă care a descoperit cadavrul lui Jackson a descris experienţa trăită ca fiind „incredibilă”. „De îndată ce ne apropiam de perimetrul din Neverland, câinii au început să scheaune ca nebunii”, a spus Frank Poeller, detectiv în Santa Barbara. „Când am ajuns în dormitorul lui Jackson, unul din câini aproape că s-a strangulat de lesă, încercând să iasă prin fereastră. Câteva minute mai târziu, acelaşi câine ne-a găsit cadavrul”.

Michael stătea cu o mască de cimpanzeu pe faţă

Un reprezentant al casei de discuri a lui Michael Jackson, MJJ Productions, a declarat că el nu este surprins să afle că Michael Jackson e un impostor. „Atunci când înregistram piesa „Heal the World”, puteam afirma cu tărie că ceva era total bizar”, a declarat managerul lui MJJ, Luke Allard. „Michael nu mai era el însuşi. El ne cerea mâncare ciudată şi stătea ore întregi într-o cameră hiperbarică. Înfăţişarea sa devenea din ce în ce mai bizară. Mai târziu, el a început să poarte o mască, care arată a cimpanzeu”.

Articolul de mai sus a apărut în anul 2005, pe site-ul Onion.com, cunoscut pentru accentele sale satirice şi ironice. Cât adevăr aţi acorda unei asemenea articol?


Lasă un comentariu