Marile dezastre din lume pot fi prevăzute dinainte de către oameni! Totuşi, pot fi ele prevenite sau destinul e inevitabil?


În lumea paranormalului există credinţa că dezastrele importante ale omenirii (cutremure, inundaţii, evenimente teroriste etc.) pot fi previzionate de către destui oameni, şi asta pentru că se pare că aceste dezastre cauzează cea mai mare îngrijorare în inconştientul colectiv. Iată câteva cazuri spectaculoase, care arată posibilitatea prevestirii unor evenimente importante. Aşadar, când mai public câte un articol prin care o persoană ne spune că a visat că se va întâmpla un anumit dezastru, nu ar trebui s-o luăm prea mult în râs…

• Pe 2 decembrie 1908, o aristocrată din Roma a anunţat într-o scrisoare adresată regelui Italiei că un teribil cutremur de pământ urma să se producă în zilele de opt, 18 sau 28 ale acelei luni. Într-adevăr, în ziua de 28, un seism a distrus oraşul Messina.

• Pe 29 ianuarie 1963, la ora trei dimineaţa, soţia lui John W. s-a trezit speriată în locuinţa ei din Long Beach. Tocmai avusese un vis groaznic cu un avion la fel cu acela pe care îl pilota soţul ei. Aparatul zbura aproape de ocean, înainte de a ateriza pe o pistă din apropiere, când, în mod neaşteptat, a atins suprafaţa apei, după care s-a prăbuşit şi a explodat. De îndată ce birourile companiei aeriene pentru care lucra soţul ei s-au deschis, le-a dat telefon, iar acestea au asigurat-o că soţul ei transporta o încărcătură şi că nu se întâmplase nimic. Cu toate acestea, în zilele următoare, ea şi-a manifestat îngrijorarea faţă de membrii familiei şi vecini, întrucât îi asigura că acel coşmar pe care l-a avut părea mult prea real. Peste cinci zile, a venit şi confirmarea: pe când zbura deasupra Golfului San Francisco, avionul pe care îl pilota John W. s-a prăbuşit în apropierea pistei de aterizare. Au murit cinci dintre membrii echipajului şi alţi patru s-au salvat, printre care şi soţul ei.

• În ziua de 6 decembrie 1978, un ziar scoţian a prezentat într-o notă umoristică povestea lui Edward Pearson, arestat cu două zile în urmă pentru că a călătorit cu trenul fără bilet. Partea ciudată a cazului era că, după spusele acuzatului, el întreprinsese călătoria pentru a-l avertiza pe ministrul mediului despre iminenţa unui cutremur care urma să afecteze oraşul Glasgow. Trei săptămâni mai târziu, acesta şi alte oraşe din Scoţia au fost zguduite de un seism violent, fapt foarte rar în acea regiune.

•  Timp de zece nopţi la rând, David B., un tânăr director al unei agenţii care închiria automobile în Cincinnati, a avut coşmaruri în care auzea zgomote de motoare avariate şi vedea apoi un avion al companiei American Airlines (AA) care se înclina pe partea dreaptă, se dădea peste cap şi se prăbuşea în flăcări. Pe 22 mai 1979, s-a hotărât să-şi anunţe viziunea, telefonând la AA, la Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA), la aeroportul internaţional din Cincinnati şi la un psihiatru de la universitatea locală. Patru zile mai târziu, un DC-10 al companiei AA s-a prăbuşit într-un mod foarte asemănător cu cel din visul lui Booth, după ce decolase de pe aeroportul internaţional din Chicago, provocând cea mai mare catastrofa aviatică de până atunci din istoria Statelor Unite. FAA a declarat atunci că încercările ei de a-şi lua măsuri de prevedere după aflarea coşmarurilor lui Booth au fost zadarnice, pentru că informaţiile erau prea vagi, deşi i-au permis să identifice avionul ca fiind un DC-10. Doar după producerea catastrofei au constatat că datele oferite de Booth se potriveau cu aeroportul din Chicago.

Ceva misterios se întâmplă, nu?

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO