Argumente logice care arată că reîncarnarea este un concept periculos care amplifică răul, în loc să promoveze dreptatea socială
Cel mai puternic argument adus de adepții reîncarnării, este unul de natură moral-filosofică. Se spune că legea karmei și reîncarnarea reprezintă calea prin care în lume se înfăptuiește o dreptate socială perfectă. Conform legii karmei, nu există iertare, ci doar acumulare de datorie karmică într-o viață și suportarea consecințelor ei în viețile următoare. Reîncarnându-se, fiecare suflet este pedepsit sau răsplătit pe deplin, calitativ și cantitativ, pentru faptele sale din viețile anterioare. Datorită faptului că datoria karmică acumulată în aceste vieți este considerabilă, o singură viață nu este suficientă pentru a o consuma. Pentru a avea șansa de a ajunge Ia eliberare, a trăi mai multe vieți devine o necesitate. În lipsa unui Dumnezeu personal, omul este singur pe acest lung drum. Prin asceză și meditație, el se luptă singur, sau mai degrabă suportă singur, ceea ce karma impersonală îi impune.
In fața acestei ipoteze se ridică două obiecții majore:
1) Din moment ce personalitatea omului încetează să mai existe odată cu moartea fizică, și suferința este resimțită numai la nivel personal, fizic și psihic, înseamnă că o altă personalitate, generată în alt trup fizic, va suporta consecințele karmice generate de prima. Entitatea care se reîncarnează nu are nimic a face cu suferința; sinele astfel definit este un simplu spectator la fluxul vieții psihomentale. Fizicul și psihomentalul sunt produse ale materiei; ele sunt asociate temporar și iluzoriu cu sinele, pe care-l abandonează odată cu moartea fizică. Dacă în acel moment datoria karmică este nulă, despărțirea aceasta este definitivă (moksa); dacă nu, sinele este forțat să intre într-o nouă asociere iluzorie, până când se consumă în întregime fructele faptelor produse de ignoranță (avidya).
Pentru a se realiza acest lucru, odată cu intrarea sinelui într-o nouă existență, se naște o nouă personalitate, fără nicio continuitate cu prima, care va experimenta asupra ei efectele karmice produse de personalitățile anterioare. Or, acest lucru este total nedrept, în contradicție fundamentală cu ideea promovării dreptății sociale perfecte.
2) O a doua obiecție este legată de faptul că prin aplicarea legii karmei, nu există nicio garanție că se va ajunge vreodată la plătirea integrală a datoriei karmice a unui individ. În loc ca personalitatea care urmează să plătească datoriile celei anterioare să o facă într-un spirit de supunere și resemnare, este mult mai probabil ca noua personalitate să se revolte în fața acestei stări de lucruri nedrepte, și prin urmare să acumuleze o datorie karmică și mai mare. Astfel ia naștere un ciclu vicios, în care datoria karmică se amplifică exponențial și nicidecum nu se reduce. Acest ciclu vicios funcționează la scară planetară, din moment ce se spune că cei mai mulți oameni trăiesc în ignoranță. Unei asemenea situații nu i se poate întrevedea niciun sfârșit.
De exemplu, să luăm cazul unui personaj real, cu o enormă datorie karmică, anume dictatorul Nicolae Ceauşescu. Cu siguranță că adepții reîncarnării vor spune că va fi nevoie de foarte multe reîncarnări pentru a se consuma o asemenea datorie karmică. Așadar, Ceaușescu urmează să se renască sub forma unui copil pentru a suporta consecințele terorii impuse poporului român. Acest copil va avea de trăit o viață extrem de crudă, asupra lui se vor executa atrocități dintre cele mai oribile și va fi privat de orice lucru bun de pe pământ. Iată cele două obiecții aplicate acestui caz:
1) Personalitatea lui Ceaușescu a încetat să mai existe odată cu moartea sa fizică. Conform doctrinei hinduse, numai sinele său (purusa) urmează să să se reîncarneze. Între personalitatea lui Ceaușescu și cea a individului generat de prima reîncarnare, nu există niciun fel de continuitate. Această nouă personalitate nu știe de ce trebuie să îndure chinurile la care este supusă, ea nu știe că trebuie să suporte karma lui Ceaușescu. După o moarte la fel de crudă cum a fost și viața acestui individ, urmează alte câteva mii sau zeci de mii de existențe ale unor personalități ce vor continua să suporte karma lui Ceaușescu. Culmea ridicolului este că personalitatea lui Ceaușescu, singura care trebuia să sufere la nivel fizic și psihomental consecințele actelor sale, a fost dizolvată odată cu moartea sa fizică, în timp ce alte personalități, cu totul străine de situație și nevinovate, plătesc consecințele actelor sale nesăbuite.
2) Ca urmare a vicisitudinilor pe care trebuie să le îndure subiecții ce plătesc karma lui Ceaușescu, este mult mai probabil ca ei să se revolte în fața acestei stări de lucruri și să acumuleze o datorie karmică și mai mare. Fiecare din noile personalități devineo sursă suplimentară de datorie karmică, inițiind o nouă generație de indivizi care trebuie să o plătească. Așadar, problema se amplifică exponențial, în loc să se rezolve. Plecând de la un singur individ ca Ceaușescu, se ajunge la un număr foarte mare de indivizi care plătesc karma lui și acumulează alta.
Așadar, legea karmei și reîncarnarea nu operează niciun fel de dreptate socială. În loc de a rezolva problema răului, o amplifică, răul inițial rămânând nepedepsit. Dacă reîncarnarea este o doctrină adevărată, Ceaușescu nu va fi pedepsit niciodată pentru crimele sale, deoarece el a încetat să mai existe. În acest context, al fatalității unei legi nedrepte, dispare responsabilitatea individului pentru faptele sale și implicit necesitatea de morală.
Neexistând continuitate între personalitățile anterioare și cea actuală, nu putem învăța nimic din existențele anterioare. Este foarte interesant că adepții reîncarnării ne spun că ne renaștem în mod ciclic și că suferim în aceste vieți pentru ispășirea păcatelor noastre. Dar este ciudat că nimeni nu-și amintește viața anterioară cu suficiente detalii pentru a profita de pe urma ei. Așa că nu știm pentru ce suntem pedepsiți. Dacă nu știm pentru ce suntem pedepsiți, suntem in pericolul de a repeta mereu aceleași greșeli. Dacă reîncarnarea este, conform karmei sau a legii dreptății, „ceea ce semeni, vei secera”, de ce nu protejează persoana? De ce nu-i dă o viziune deplină asupra a ceea ce a fost înainte, cu toate minusurile de rigoare, astfel încât corecțiile necesare să poată fi făcute?
Dacă reîncarnarea este adevărată, ea alungă orice motivație pentru moralitate. De exemplu, ce motivație poate da această lege pentru salvarea unui copil de la înec? O gândire consecventă cu legea karmei, ar spune, într-o asemenea situație că ea este urmarea unui fapt petrecut într-o viață anterioară, mai exact o pedeapsă pentru un rău făcut în acea viață. Copilul trebuie să primească această pedeapsă, pentru că nimic nu scapă de sub controlul karmei, și deci trebuie lăsat să se înece. Un potențial salvator n-ar face decît să-și mărească propria datorie karmică, pentru că s-ar opune împlinirii ei în cazul copilului. Doar acțiunea amorală, schizofrenă, poate fi consecventă cu legea karmei. Războaiele, calamitățile naturale, epidemiile și alte catastrofe trebuie privite cu detașare, fiind chiar utile pentru plătirea datoriei karmice a celor ce le cad victime…
Dacă reîncarnarea este adevărată, dispare motivația pentru a ne mângâia reciproc, atunci când ne lovesc nenorocirile vieții. Imaginați-vă că spuneți unei tinere familii, căreia i s-a născut un copil malformat: „Nu este nicio problemă. Priviți din perspectivă cosmică. Trebuie să fi fost o persoană oribilă în viața anterioară, probabil unul din executanții lui Hitler”.
Așadar, reîncarnarea este un concept ce stă în antiteză cu logica, dreptatea socială, moralitatea și finalmente chiar cu bunul simț. Privind dincolo de aparentul confort ce-l oferă acestei vieți – promițând vieți viitoare pentru atingerea desăvârșirii – ea nu poate aduce niciun rezultat benefic, ci doar resemnare și disperare în fața unui destin fatal.
P.S. Pentru cei care o să spună că acest articol se contrazice cu altele în care se susţine reîncarnarea, atât am să vă spun: pe acest site nu manipulez pe nimeni, nu impun nimănui nicio ideologie, ci pur şi simplu vă prezint puncte de vedere diferite, pe teme religioase / spiritualitate foarte importante (cum este reîncarnarea), iar voi singuri veţi trage concluziile care se impun. Atât vă rog: GÂNDIŢI LIBER, nu vă lăsaţi manipulaţi de nicio ideologie. Ascultaţi argumente şi fiţi deschişi la toate ideile.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Cel mai puternic argument adus de adepții reîncarnării, este unul de natură moral-filosofică. Se spune că legea karmei și reîncarnarea reprezintă calea prin care în lume se înfăptuiește o dreptate socială perfectă. Conform legii karmei, nu există iertare, ci doar acumulare de datorie karmică într-o viață și suportarea consecințelor ei în viețile următoare. Reîncarnându-se, fiecare suflet este pedepsit sau răsplătit pe deplin, calitativ și cantitativ, pentru faptele sale din viețile anterioare. Datorită faptului că datoria karmică acumulată în aceste vieți este considerabilă, o singură viață nu este suficientă pentru a o consuma. Pentru a avea șansa de a ajunge Ia eliberare, a trăi mai multe vieți devine o necesitate. În lipsa unui Dumnezeu personal, omul este singur pe acest lung drum. Prin asceză și meditație, el se luptă singur, sau mai degrabă suportă singur, ceea ce karma impersonală îi impune.
