Istoria bancherilor Fugger: familia mai bogată decât toţi prinţii, împăraţii şi papii lumii

Familia Fugger era originară din satul Graben (ţinutul Augsburg). Cel mai îndepărtat strămoş cunoscut – Jacob – se îndeletnicea cu agricultura şi ţesutul, ceea ce l-a determinat mai târziu să se apuce de comerţul cu pânzeturi. Cei doi fii ai săi – Ulrich şi Johann – s-au mutat în oraşul Augsburg pe la sfârşitul sec. XIV. Aici înflorea negoţul cu stofe. Cei doi fraţi au procurat de la Veneţia bumbac venit din Levant, ţesând pânzeturi pe care tot ei le şi vopseau.

Căsătorindu-se cu o fată din oraş, Johann Fugger a căpătat dreptul să locuiască acolo. A avut doi fii, Andreas şi Jacob. Cel mai mare, Andreas, a reuşit să dea industriei paterne o asemenea amploare şi strălucire încît concetăţenii l-au supranumit „Fugger cel bogat”. Fiul său cel mare a obţinut în 1452 primul blazon cu care s-a mândrit familia: un căprior de aur pe un fond azuriu; dar spiţa lui s-a stins în 1483. Fratele său mai mic, Jacob, decanul breslei ţesătorilor, a avut şapte fii, printre care Ulrich, Georg şi Jacob II. Ei au dat casei cea mai mare prosperitate şi strălucire.

Jakob II Fugger, mai întâi teolog, apoi mare bogătaş…

Jacob Fugger II (1459-1525) s-a dedicat la început carierei ecleziastice şi a activat departe de freamătul lumesc, printre canonicii din Herrieden, în parohia Eichstädt. Mai târziu însă s-a lăsat convins de fratele său mai mare, Ulrich, să părăsească tihnita viaţă de teolog pentru a deveni om de afaceri.

Canonicul devenit negustor avea să ridice dinastia pe treapta ei cea mai înaltă. Iniţial s-a ocupat de comerţul cu lână, mătase, condimente; apoi, obiectul principal al preocupărilor sale au devenit exploatarea minieră – mai ales a minelor de la Schwatz (Tyrol) – şi speculaţiile financiare. Minele i-au adus o mare avere. În apropierea lor, întreprinzătorul a construit un castel somptuos, unde urmaşii lui au dus o viaţă princiară.

Jacob Fugger II a fost unul dintre primii germani care au folosit noul drum comercial deschis de Vasco da Gama spre India. În 1505, asociindu-se cu alţi doi bancheri – Hochstädter din Augsburg şi Weiser din Nürnberg – a adus, direct din Indiile Orientale, trei corăbii încărcate cu mărfuri; astfel de produse nu ajunseseră până atunci în Germania decât pe calea mării, prin intermediul Veneţiei, şi pe uscat, cu ajutorul caravanelor.

Bogatul bancher îl împrumută cu bani pe însuşi împăratul…

În 1509, bancherul l-a împrumutat pe împăratul Maximilian cu 170.000 ducaţi, ajutându-l să-şi continue campania din Italia. Împăratul îl înnobilase, în 1504, atât pe el cât şi pe fratele său Ulrich, dându-le blazonul cu floarea de crin, ceea ce le-a adus numele de „Fugger-floare de crin”; în  plus, împăratul l-a desemnat pe Jacob consilier aulic. De aceeaşi cinste s-a bucurat bancherul şi din partea papei Leon X, care ş-a ridicat la rangul de conte palatin.

Însuşi marele Carol Quintul este împrumutat

În această vreme, Banca Fugger centraliza şi fructifica banii încasaţi de papă în Germania, prin vinderea indulgenţelor. Cu prilejul candidaturii lui Carol Quintul la tronul împărătesc (1519), tot Jacob Fugger II i-a dat posibilitatea maiestăţii sale catolice să-l învingă pe concurentul său, regele Franţei, împrumutându-i 310.000 florini pentru cheltuielile electorale; viitorul împărat i-a dat în gaj oraşul Anvers. Abilul neguţător-bancher a adăugat la averea sa bănească domeniile Kirchberg, Weisenhorn, Wullenstein, Pfaffenhoven etc.

Mai bogat decât regii Angliei şi Franţei

Cardinalul episcop de Brixen a murit la Roma. Se spunea despre el că e foarte bogat, dar asupra lui nu s-a găsit niciun ban, ci doar un bilet ascuns în mânecă; era o chitanţă pentru 300.000 florini depuşi la Banca Fugger. Papa l-a chemat pe reprezentantul băncii la Roma şi l-a întrebat:
– Puteţi achita această sumă?
– Chiar azi.
La scurt timp după aceea, papa Iuliu II i-a întrebat pe reprezentanţii regilor Franţei şi Angliei:
– Stăpânii voştri ar putea dispune de pe un ceas pe altul de trei tone de aur?
– Nu, sfinte părinte.
– Un burghez din Augsburg poate fără nicio dificultate.

Jacob Fugger II a construit şi la Augsburg un palat care-i poartă numele şi ale cărui ziduri exterioare au fost splendid decorate cu frescele lui Albrecht Altdorfer.

Toţi se închinau la picioarele lui Jacob II Fugger

Murind în 1525 fără copii, bancherul a lăsat moştenire averea şi afacerile nepoţilor săi Raimund şi Anton. „Numele lui Jacob Fugger şi ale nepoţilor săi – scrie un cronicar al vremii – sunt cunoscute în toate ţările, chiar şi în cele păgîne. Împăraţii, prinţii şi regii i-au trimis solii, suveranul pontif l-a considerat fiul său mult iubit, iar cardinalii se ridicau în picioare în faţa lui.

Cei doi fraţi, Raimund şi Anton, în a căror epocă stirpea Fugger a atins maximum de bogăţie, strălucire şi prosperitate, vor râmâne împreună la Augsburg, în Palatul Fugger, constituind două figuri remarcabile şi reprezentative ale Renaşterii. Potrivit spuselor unui contemporan, Raimund a sprijinit dezvoltarea literelor, cu precădere a studiilor de istorie, s-a interesat cu generozitate de artele plastice, achiziţionând numeroase opere antice din Grecia, Italia şi Sicilia. Asemenea unor familii senioriale, Fuggerii au avut legile lor proprii, şi au asigurat transmiterea din tată în fiu a patrimoniului şi a monopolului comerţului, astfel încât „casa” a rezistat neclintită până în sec. XIX.

În palatul din Augsburg, focul se făcea cu lemn preţios din scorţişoară

La distanţă de câteva generaţii, Raimund şi Anton Fugger au făcut din urmaşii umilului ţesător din Graben nişte seniori şi înalţi magistraţi; mulţi prinţi din acea vreme nu se bucurau nici de autoritatea şi nici de puterea lor. Carol Quintul, în al cărui imperiu soarele nu apunea niciodată, trebuia să se sprijine pe devotamentul lor. De altfel, împăratul i-a făcut pe cei doi fraţi conţi ai imperiului, învestindu-i cu puterea de a împărţi dreptate ca juzi; acest privilegiu rar datează din 1 martie 1530. La el s-a adăugat în 1534 şi dreptul regal de a bate monedă. Monarhul a primit importante împrumuturi în bani de la cei doi bancheri, ca de exemplu, cu prilejul expediţiei în Algeria ; când, la întoarcere, împăratul a trecut prin Augsburg şi a tras la ei, Anton a folosit drept combustibil în uriaşul cămin al palatului scorţişoară – marfă foarte scumpă la vremea aceea; bancherul a aprins focul, în faţa împăratului, cu chitanţele pe care acesta i le dăduse în schimbul sumelor împrumutate.

Bani enormi acordaţi artei

Când a murit, Anton Fugger a lăsat doi fii, Ulrich şi Jacob-Johan, în care literaţii şi artiştii au găsit nişte generoşi protectori. Familia Fugger a făcut din Augsburgul sec. XVI, ceea ce Medicii au făcut în aceeaşi epocă din Florenţa: unul dintre centrele artistice cele mai strălucitoare ale Europei. Ulrich Fugger era el însuşi un distins elenist, editând pe banii săi, prin intermediul lui Henri Estienne, operele mai multor autori greci, mai ales ale lui Xenofon. A investit sume mari de bani pentru alcătuirea unei minunate biblioteci, în care a strîns manuscrise greceşti, latine şi ebraice de o rară valoare.

După mai multe generaţii de mari bancheri şi mecenaţi, familia Fugger a dat şi guvernatori ai Augsburgului, dintre care unii războinici viteji. La începutul sec. XIX, capul familiei, contele Anselm Maria Fugger, a fost ridicat de împăratul Francisc II la rangul de prinţ al imperiului.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.