Enigma bijuteriilor furate de la prinţii din Arabia Saudită


Iunie 1990. Căldură mare la Riyadh, capitala Arabiei Saudite. Lumea bună, între care și membrii familiei regale, se retrage pentru o vreme la Djedda sau pleacă în străinătate. Prinţul Faysal, cel mai mare dintre băieţii regelui Fahd, se refugiază pe malul Mării Roşii. Soţia sa, prinţesa Munerah, debarcă la Londra împreună cu o mare suită. Ea şi-a lăsat în palatul din Riyadh toate bijuteriile, luând cu ea în Anglia doar un colier cu safire şi câteva inele cu rubine.

La Riyadh, palatul rămâne practic în grija servitorilor. Aceştia sunt în marea lor majoritate thailandezi. De altfel, în regatul saudit lucrează foarte mulţi thailandezi. În slujba perechii princiare se află un oarecare Khangkrai Techamong. El ştie că în această perioadă gărzile sunt mai puţin vigilente. La Riyadh, de altfel, furturile sunt rare. Pentru cea mai mică hoţie, o pedeapsă cumplită: tăierea unei mâini sau a ambelor braţe. Thailandezul izbuteşte să afle cifrul sistemului de securitate. Apoi, într-un sac de sport, reuşeşte să scoată din palat, rând pe rând, sub nasul paznicilor, imensa comoară: brăţări de aur, coliere de perle, clipsuri cu diamante, inele şi cercei, broşe cu pietre preţioase, ceasuri unicat. O avere în greutate de 90 kilograme, valorând circa 30 milioane dolari.

Hoţul, împreună cu imensa avere, ajunge cu bine la Bangkok. În urma lui izbucneşte imensul scandal. Avertizată, poliţia thailandeză reuşeşte să-l aresteze pe Khangkrai. Este recuperată aproape întreaga cantitate de bijuterii, dar după ce comoara ajunge la Riyadh, experţii constată că 80% din bijuterii sunt false!

Între Thailanda şi Arabia Saudită se instalează o stare de tensiune. Scandalul diplomatic este secondat de expulzarea thailandezilor din Arabia Saudită, dar şi de o serie de asasinate misterioase la Bangkok. Trimisul special al Arabiei Saudite la Bangkok, Mohammed Said Khoja, susţine că autorii malversaţiei sunt reprezentanţi marcanţi ai poliţiei thailandeze, iar persoanele asasinate, între care şi trei diplomaţi saudiţi, deţineau informaţii legate de dispariţia bijuteriilor. Furtul bijuteriilor nu este opera unui singur om. O vastă reţea a acţionat după un plan pregătit cu minuţiozitate…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.