Îl chema Jack Sheppard, îi jefuia pe cei bogaţi şi astfel deveni celebru…
Cam prin 1725, deci acum aproape 300 de ani, nu se vorbea la Londra decât de Jack Sheppard, un fel de Robin Hood al secolului al XVIII-lea (numai că nu dădea la cei săraci). Acest tâlhar de drumul mare era popular; nu-i ataca decât pe cei bogaţi, le lua banii cu maniere de gentilom, apoi îi cheltuia cu generozitate.
El a fost arestat şi băgat în închisoare de 5 ori, dar a reuşit să evadeze de 4 ori. Dar, a cincea oară n-a mai reuşit să scape şi a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare. Avea doar 22 de ani atunci când frânghia groasă i-a frânt gâtul.
Când banditul a traversat pentru ultima oară străzile Londrei, făcând drumul de la închisoarea Newgate la spânzurătoarea din cartierul Tybum, s-a format un fel de cortegiu triumfal.
Viaţa acestui hoţ i-a inspirat poetului John Gay o pastorală comică, parodie a operei italiene, a cărei acţiune s-ar fi petrecut în închisoarea Newgate, descrisă, spre uimirea publicului, drept un loc unde puşcăriaşii erau trataţi de temniceri ca nişte mari seniori, cu condiţia să aibă bani. Piesa lui Gay, „Opera cerşătorului” stârni furori.
Figura lui Jack Sheppard a revenit în conştiinţa publicului în jurul anilor 1840, atunci când William Harrison Ainsworth a scris un roman intitulat „Jack Sheppard”. Popularitatea poveştii şi frica că alţii ar putea copia acest comportament, i-a făcut pe autorităţi să refuze timp de 40 ani ca în Londra să se joace orice piesă cu numele de „Jack Sheppard” în titlu.
Cam prin 1725, deci acum aproape 300 de ani, nu se vorbea la Londra decât de Jack Sheppard, un fel de Robin Hood al secolului al XVIII-lea (numai că nu dădea la cei săraci). Acest tâlhar de drumul mare era popular; nu-i ataca decât pe cei bogaţi, le lua banii cu maniere de gentilom, apoi îi cheltuia cu generozitate.
