Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Vidocq: ocnaş, pirat, poliţist, şarlatan şi contrabandist celebru

458

blankPe 23 iulie 1775, la Arras (Franţa) s-a născut Vidocq, un om celebru făcut personaj de poveste de către Honore de Balzac. El a fost de toate: ocnaş, pirat, şef al Siguranţei, om de lume, negustor fără autorizaţie, agitator politic, şarlatan pe la bâlciuri, industriaş, actor de teatru, contrabandist şi altele, devenind astfel cele mai controversate figuri din istoria omenirii.

La 21 de ani, Vidocq şi-a făcut pentru prima dată apariţia la Paris. 21 de ani este o vârstă cam fragedă, dar eroul nostru avea deja un trecut bogat: furase de la părinţii lui şi fugise, se angajase în Regimentul 2 Vânători, dezertase, făcuse închisoare şi avusese numeroase aventuri galante în locuri rău famate, unele mai infame decât altele. După care se însurase – chiar aşa! -, intrase din nou în armată, fusese din nou arestat şi evadase pentru a doua oară!

Acesta era tânărul care sosea în acel an la Paris. A intrat într-o trupă de ţigani nomazi care jefuia în mediul rural după o metodă simplă, dar foarte eficace. Trei oameni pătrundeau în grajd şi vărsau în troace un produs nociv. După care, complicii lor se prezentau la fermier a doua zi şi îi propuneau să îngrijească vitele bolnave. Ţăranul, recunoscător, îşi scotea puţinii bani pe care îi avea dând o parte binefăcătorilor lui. În sfârşit, se iveau alţi complici, căci ştiau unde erau ascunşi banii care mai rămăseseră, şi puneau mâna pe ei. Metodă rapidă de făcut avere! Evident, până la urmă erau prinşi! Dar, pentru Vidocq toate zidurile aveau găuri, toate uşile se deschideau! Talentul lui în a găsi modalităţi de evadare, şiretenia şi sângele rece de care dădea dovadă îi uimeau atât pe temniceri, cât şi pe complicii lui răufăcători. Hotărât lucru, nu era un om obişnuit.

Altădată, fiind prins, împreună cu alţi opt borfaşi, se aflau la judecătorul de instrucţie pentru interogatoriu. Răufăcătorii erau însoţiţi de soldaţi şi jandarmi. Ajunşi în anticamera judecătorului, cei doi jandarmi au intrat în biroul magistratului. Dar unul dintre ei îşi pusese, mai înainte, pe un scaun şapca şi mantaua. Vidocq a avut atunci o idee subită. Şi-a pus şapca jandarmului pe cap, s-a înfăşurat în manta, l-a apucat de braţ pe unul dintre tovarăşii lui şi s-a prefăcut că îl duce afară pentru o nevoie urgentă. A cerut unui caporal de gardă să-i deschidă uşa. Ceva mai târziu, cei doi complici au ajuns la ţară.

Dar eroul nostru va continua să surprindă. Prins din nou şi vârât la închisoare, Vidocq era supravegheat cu cea mai mare grijă. A reuşit să obţină un transfer la infirmerie, unde lucrau câteva călugăriţe. Într-o noapte, a pus mâna pe hainele uneia dintre ele şi, deghizat astfel, a trecut dincolo de zidurile închisorii. Mergea spre Rennes şi, deoarece armata engleză era cantonată în regiune, risca să fie „violată” de soldaţi. A mers o zi întreagă fără să mănânce şi, seara, a ajuns în faţa unui bordei. Oamenii de treabă i-au oferit casă şi masă „călugăriţei” şi au culcat-o împreună cu cele două fete ale lor. Vidocq a fost nevoit să folosească mii de vicleşuguri ca să evite descoperirea înşelătoriei. În plus, era o încercare chinuitoare pentru un bărbat condamnat de multă vreme la abstinenţă. Dar Vidocq a ştiut să reziste şi să-şi înfrâneze dorinţele care l-ar fi dus la pierzanie. După rugăciunea de dimineaţă, „călugăriţa” şi-a luat rămas-bun de la gazde, rugând pe Dumnezeu să-şi arate bunăvoinţa faţă de ele.

Apoi Vidocq a intrat apoi într-o altă perioadă a vieţii sale: a hotărât să se îndrepte şi să trăiască cinstit. A pus pe picioare câteva afaceri comerciale care au prosperat la început. Din nefericire, eroul nostru făcuse prea multe şi era tot timpul demascat, în pofida deghizărilor şi numelor false, fie de poliţişti, fie de foşti tovarăşi de închisoare sau de ocnă. Aşa că, într-o zi, ca să-şi rezolve problemele, a decis să schimbe tabăra şi să-şi ofere serviciile poliţiei. Şi-a adresat cererea domnului Henry, subdirector al poliţiei, care a reuşit să-l convingă pe prefectul Pasquier.

Începând din acel moment, arestările s-au înmulţit. Bande redutabile de răufăcători, care sfidaseră, nepedepsite până atunci, poliţia, au fost foarte repede puse sub zăvor. Vidocq şi-a format o echipă din foşti borfaşi care, ca şi el, au văzut în aceasta o ocazie nesperată prin care să-şi facă iertate crimele şi fărădelegile. Fără îndoială că Franţa nu a avut niciodată o echipă de poliţişti atât de eficace şi de temut ca această brigadă a Siguranţei compusă exclusiv din foşti bandiţi! Lucrul cel mai uimitor este că aceştia şi-au jucat cinstit rolul. Astfel încât succesele lui Vidocq au provocat multă gelozie din partea altor servicii de poliţie. Fostul ocnaş, devenit vânător de criminali, intra în legendă. Avea la activul lui nu numai acte de curaj, dar şi fapte deosebite.

Astfel, într-o zi, a organizat arestarea unui fost tovarăş de închisoare. A intrat brusc în casa unde se ascundea acesta după una dintre loviturile lui. L-a arestat şi i-a pus cătuşele. Atunci a văzut că iubita banditului era pe punctul de a naşte. Nu mai era vreme să aducă un doctor sau o moaşă. Şi-a suflecat mânecile şi i-a dat o mână de ajutor. După care s-a dus să declare el însuşi copilul, fiindu-i naş. Cât priveşte pe banditul arestat de el, acesta va fi condamnat la moarte şi executat. Aşa era Vidocq: un amestec de cruzime şi cavalerism.

Duşmanii din cadrul poliţiei i-au făcut sarcina atât de dificilă, încât a fost nevoit să demisioneze. S-a retras la ţară, la Saint-Mande, unde se bucura de o rentă de 50 000 de franci, asemenea unui bun burghez. Va scrie în Memoriile sale: „Dacă eliberatul este bogat, toată lumea îi întinde braţele, este primit peste tot; dacă la el se mănâncă şi se bea bine, va avea la masă magistraţi, agenţi de schimb, bancheri, avocaţi, notari. Ei nu se vor ruşina să se arate cu el în public, îl vor numi prietenul lor”.

Aşadar, aceasta a fost concluzia la care ajunsese fostul ocnaş în amurgul unei vieţii agitate. Subiect de- reflecţie pentru cetăţenii cinstiţi!

Orgoni Crystal