Când auziţi cuvântul „pirat”, vă gândiţi la un om feroce ca Barbă Neagră sau Sir Francis Drake – acești bărbați fiind considerați a fi cei mai de succes pirați din toate timpurile. Însă, contrar aşteptărilor, cel mai mare pirat din istoria omenirii a fost o femeie asiatică extraordinară, cunoscută astăzi sub numele de Ching Shih, care se traduce pur și simplu prin „văduva lui Ching”. La apogeul puterii ei, femeia comanda peste 800 de nave mari, 1000 de nave mai mici și peste 70.000 de echipaje de pirați, formate atât din bărbați, cât și din femei. În comparație, Barba Neagră a comandat doar 300 de nave și câteva mii de pirați.
Ching Shih s-a născut sub numele de Shih Yang, în 1775, în China. Asemenea multor femei din această perioadă, la atingerea pubertății, la vârsta de 13 ani, a fost forțată să se prostitueze pentru a suplimenta veniturile familiei sale. A lucrat la unul dintre bordelurile plutitoare, cunoscute și sub numele de „bărci cu flori”, care navigau de-a lungul coastei din apropiere, cu clientul la bord.
Într-o perioadă scurtă de timp, tânăra Ching Shih devenise favorita bărbaţilor, datorită frumuseții sale izbitoare, naturii pozitive și amabilităţii ei. Acest lucru a atras mai mulți clienți de înaltă calitate, ca demnitari ai palatului regal, comandanți militari ai armatei, negustori bogați și mulți alții.
În anul 1801, Zheng Yi, un notor comandant pirat, a întâlnit-o pe Ching Shih și a fost fascinat de frumusețea ei. De îndată ce a vizitat bordelul plutitor și a întâlnit-o pe Ching Shih, i-a cerut să se căsătorească cu el. Ching Shih i-a spus că se va căsători cu el numai dacă îi va acorda o cotă de 50% din câștigurile sale și un control parțial asupra flotei sale de pirați. Înnebunit după ea, Zheng Yi a fost de acord cu toate condițiile ei și s-a căsătorit cu ea.
Sub comanda comună a lui Zheng Yi și Ching Shih, „Flota Roșie” a piraţilor a început să crească și să prospere ca niciodată. Flota a crescut de la 200 de nave, la momentul nunții lor, la 1800 de nave, în următoarele câteva luni. Imediat după ce s-a alăturat soțului ei, Ching Shih a creat un fel de „cod de legi”, care trebuia respectat cu strictețe de către tot echipajul. De exemplu:
– pirații care refuzau să respecte ordinele, erau executați pe loc;
– toate bunurile confiscate trebuiau prezentate pentru inspecție. Dacă un pirat ascundea bunuri, o parte a corpului lor era tăiată, în funcție de amploarea infracțiunii.
– loialitatea și onestitatea au fost foarte apreciate, iar pirații demni au fost recompensați cu generozitate.
– femeile capturate trebuiau tratate cu respect. Cele slabe, însărcinate și neatractive erau eliberate cât mai curând posibil. Femeile atractive erau reținute pentru răscumpărare. Piraților li s-a dat libertatea de a se căsători cu aceste femei atrăgătoare, sub consimțământul reciproc.
– infidelitatea și violul erau tratate ca infracțiuni grave.
Drept urmare, multe dintre grupurile de pirați din regiune au fuzionat necondiționat sub steagul „Flotei Steagului Roșu”, ceea ce a dus la transformarea ei în cea mai mare flotă de pirați de pe suprafața planetei.
Întrucât n-au putut să conceapă un viitor moștenitor, cuplul de pirați a decis să adopte un tânăr pescar, pe nume Cheung Po, dintr-un sat de coastă din apropiere. Acest lucru a însemnat că Cheung Po a devenit al doilea comandant al lui Zheng Yi. Această mișcare i-a nedumerit pe mulți dintre membrii echipajului cu privire la motivul pentru care cuplul de pirați a ales să adopte un bărbat complet adult.
La doar 6 ani de la căsătorie, în 1807, viața lui Ching Shih a luat o întorsătură tragică bruscă, Zheng Yi murind într-o furtună devastatoare de pe coasta Vietnamului. Fiul lor adoptiv, Chang Pao, a fost numit în funcția de comandant principal al flotei de piraţi și confidentul reginei pirate Ching Shih.
Viitorul flotei era în pericol. Au existat mai multe răzvrătiri, dar după ce trădătorii înfometați de putere au fost capturați și executați în public, revolta a fost potolită. În urma acestei situații, au fost puse în aplicare măsuri disciplinare mai stricte și coduri de legi mai aspre.
La mai puțin de 2 săptămâni după moartea tragică a soțului ei, regina pirat a anunțat că se va căsători cu fiul ei adoptiv. Se spune că a avut o relație ilegitimă cu el de foarte mult timp; sub influența ei, Zheng Yi îl adoptase pe tânărul pescar și l-a declarat moștenitorul său.
Sub conducerea lui Ching Shih, „Flota Roșie” a pornit pentru a captura noi sate de coastă și a menţine controlul total și dominația asupra Mării Chinei de Sud. „Flota Roşie” a devenit o mare problemă cu care s-au confruntat colonizatorii britanici și francezi, deoarece navele lor erau jefuite în mod regulat de pirați.
S-a ajuns la situaţia în care nicio navă nu se deplasa în Marea Chinei de Sud fără știrea armatei lui Ching Shih. Orașele de coastă lucrau pentru piraţi, aprovizionându-i cu alimente, bunuri și alte provizii. Navele care doreau să traverseze Marea Chinei de Sud erau impozitate de către pirați. Dacă refuzau, erau atacați și jefuiți imediat.
Însă, împăratul Chinei dorea să pună capăt tuturor acestor lucruri. Aşadar, navele Marinei Chineze au fost trimise să se confrunte cu „Flota Roşie” în Marea Chinei de Sud, însă au suferit o înfrângere umilitoare.
Împăratul Chinei s-a înfuriat aflând că o femeie controlează o cantitate atât de mare de teritorii, mări, resurse și oameni. În încercarea de a încheia un acord de pace cu pirații, împăratul a oferit o amnistie tuturor piraților „Flotei Roşii”, în speranța de a pune capăt domniei lui Ching Shih peste mare.
Între timp, „Flota Roșie” a fost atacată de marina portugheză, care fusese deja înfrântă de două ori înainte. Cu toate acestea, de data aceasta lucrurile erau diferite, venind pregătită cu nave și arme superioare.
Ching Shih şi-a dat seama că lucrurile nu merg bine, așa că a acceptat cu ușurință amnistia oferită de împăratul chinez. Întregul echipaj al „Flotei Roșii” a fost forțat să se predea. Împăratul a permis piraților să ia acasă tot prada acumulată de-a lungul anilor, fără a le face nimic, și, în plus, mai mulți pirați au primit locuri de muncă în cadrul aparatului guvernamental chinez. Fiul adoptiv al lui Ching Shih a devenit căpitanul Marinei Chineze din Guangdong. În 1813, ea a născut primul copil, un fiu pe nume Cheung Yu Lin, urmat de o fiică.
În 1822, al doilea soț al ei și-a pierdut viața pe mare, după care Ching Shih s-a mutat la Macau, împreună cu copiii ei și şi-a deschis o casă de jocuri de noroc cu toată averea pe care o dobândise pe mare. De asemenea, a fost implicată în comerțul cu sare. Spre sfârșitul vieții, şi-a deschis un bordel în Macao.
Este destul de ironic faptul că, după toate necazurile pe care le provocase, ea a murit liniștită în somn la vârsta de 69 de ani. În ciuda violenței și a activităților ilegale din jurul acestei povești, viața lui Ching Shih transmite un mesaj cu privire la modul în care un tânăr adolescent, forțat să prostitueze, a trecut la comanda celei mai mari flote de pirați nemiloși. Dacă este un lucru pe care l-am putea învăța din acest capitol din istorie, este acela că o femeie hotărâtă este de neoprit și posedă puterea de a rescrie istoria.