Pintea Viteazul, împăratul codrilor, cel mai celebru haiduc român

De 1 decembrie, ziua naţională a României, ar trebui să vorbim despre marea unire de la 1 decembrie 1918. Dar m-am gândit că ar fi mult mai interesant să discutăm despre un adevărat “erou” transilvănean din secolele trecute, şi anume Pintea Viteazul.

Numeroase cântece şi legende slăvesc faptele haiducului Pintea, pe numele său adevărat Grigore Pintea, cel mai renumit erou legendar din partea de nord-vest a patriei. El s-a născut în comuna Măgoaja din ţinutul Lăpuşului, la 1670. Părinţii săi au fost ţărani iobagi pe moşia castelanului Sandor de Horomezo.

Pintea Haiducul stârneşte îngrijorare printre autorităţile habsburgice

Faptele haiduceşti săvârşite, în urmă cu peste trei secole, de Pintea Viteazul şi de cetele sale care acţionau în părţile Chioarului, Codrului, Bihorului, Lăpuşului, Bistriţei-Năsăud, Sighetului, Hustului şi în special în oraşele Baia Mare şi Baia Sprie, au fost consemnate, la vremea lor, de o serie de documente – diplome şi ordine date de Curtea de la Viena sau de autorităţile locale. Cârmuirea din comitatele şi ţinuturile amintite se afla într-o continuă alarmă, cu atât mai mult cu cât acţiunile conduse de Pintea luau o amploare tot mai mare. Ele stârneau îngrijorare chiar la Curtea imperială de la Viena. Din „diplomele” lui Leopold I, prin care se ordona în mod categoric urmărirea şi prinderea haiducului, se degajă îngrijorarea nu numai a împăratului, ci şi a protipendadei feudale din imperiu.

Pintea Viteazul căutat viu sau mort

O diplomă din 23 aprilie 1701, păstrată la filiala Arhivelor statului din Baia Mare, menţionează, în limbajul specific al vremii, eforturile pe care Leopold şi nobilimea habsburgică le depuneau pentru prinderea şi pedepsirea „împăratului codrilor” – aşa cum îl numeau pe Pintea Viteazul până şi adversarii săi. „Despre aţâţările numitului Pintea – se spune în document – poporul vorbeşte şi liniştea acestuia este tulburată. Acelaşi Pintea, în public, trebuie proscris şi pretutindeni să fie urmărit. Să se anunţe o răsplată imperială aceluia care îi va prinde viu sau mort. Acest lucru să fie proclamat şi adus la cunoştinţa tuturor, aşa cura am hotărât noi cu generozitate. De aceea se ordonă în mod ferm ca el, oriunde s-ar găsi, pe baza legilor în vigoare […] oriunde poate fi prins chiar dacă se apără, dacă nu altfel, pe baza statutului poate fi ucis. Se va înmâna o răsplată în bani aceluia care pe numitul Pintea îl va prinde viu sau mort. La fel, se ordonă guvernatorului Transilvaniei ca aceluia care îl va prinde pe numitul Pintea să i se plătească 500 taleri imperiali”.

Teama iscată la Curtea din Viena de acţiunile lui Pintea se datora, după cum se poate desprinde din conţinutul diplomei imperiale, şi faptului că acţiunile viteazului aveau nu numai un caracter haiducesc, ci şi politic. Într-un aliniat al menţionatului document se arată că Pintea „aţâţa poporul din părţile Maramureşului, Sătmarului si Bihorului”. Se recunoştea astfel în Pintea şi oastea lui o forţă ce acţiona într-o zonă precis conturată. În acelaşi, timp, sublinierea de trei ori, în testul respectivei diplome, a „recompensei” ce se acorda celui care îl prindea pe Pintea vădeşte şi mai mult deruta autorităţilor.

Pintea, împreună cu oastea lui Rakoczi, cucereşte cetăţi din Maramureş

Dispariţia lui Pintea n-a avut însă loc în urma vreunei acţiuni a oastei imperiale. În aceeaşi arhivă sătmăreană se păstrează un document, in care este consemnată moartea glorioasă a „eroului de la Măgoaja”. La doi ani după ineficienta diplomă a lui Leopold, imperiul a fost cuprins de puternice frământări. Francisc Rakoczi al II-lea a ridicat steagul luptei antihabsburgice. Proclamaţia sa de la Breazna, în care promitea însemnate scutiri de dări, a găsit un puternic ecou în rândurile ţărănimii. În urma unei înţelegeri realizate între Rakoczi şi Pintea, ţăranii din zona de acţiune a haiducului s-au înrolat masiv în oastea lui Rakoczi. Pintea, cu oastea sa, a obţinut răsunătoare victorii, cucerind fulgerător, una după alta, mai multe cetăţi din Maramureş.

Moartea lui Pintea Viteazul

La asediul oraşului Baia Mare, în august 1703, a căzut însă eroic. Procesul verbal din 11 august 1703, întocmit în şedinţa senatorială a Comitatului Baia Mare, conţine o parte din constatările făcute în legătură cu moartea eroică a lui Pintea Viteazul la porţile oraşului. În document se arată că „…locotenentul Balla Urzsury, cu două oşti [companii] şi cu […] domnul PINTEA din Măgoaja, încă cu 7-8 companii, care prin alte persoane a solicitat să intre în graţia domnului voivod Rakoczi Ferencz, venind repede pe jos. Spre oraş, s-a apropiat de poartă, dorind să se cedeze oraşul voivodului. După mai multe discuţii între ei şi oraş, au stabilit că fiind seara vor da zăloguri în mod reciproc. S-au dus curuţilor din oraş pâine, carne şi vin. Neştiind din ce cauză, au împrăştiat pâinea şi carnea, au spart fundul butoaielor de vin şi cu o mare mânie au atacat poarta. Între ei, principalul şi primul care a tăiat poarta exterioară a fost amintitul PINTEA, în ciuda interzicerilor din partea locotenenţilor curuţi. Locuitorii au fost nevoiţi să prindă arma şi în cadrul bătăliei a fost împuşcat şi PINTEA”.

Deşi Pintea a căzut în timpul asediului, ostaşii săi au cucerit Baia Mare. Numele şi faptele lui au căpătat putere de  simbol, mulţi dintre conducătorii de haiduci care i-au continuat lupta împrumutându-i şi numele.

Comments are closed.