Evoluţionismul a dat iar greş: omul modern (Cro-Magnon) a fost creat de ingineria genetică


Teoria evoluției naturale a omului, susținută de biologia actuală, spune că din omul din Neanderthal a evoluat în omul de Cro-Magnon (Homo sapiens sapiens), acesta din urmă fiind strămoșul omului modern de astăzi. Omul din Neanderthal (subspecia neandertalensis), arheologic reprezentată de prima fosilă, cea de la La-Chapelle-aux-Saints, a apărut, se pare, în timpul interglaciaţiunii Riß-Würm adică cu circa 150.000 – 160.000 de ani în urmă. După unii autori, ar fi mult mai veche, chiar până la 320.000 sau chiar 360.000 de ani.

Cum de a ajuns ca omul din Neanderthal să fie eliminat de un concurent inferior fizic?

Cu toate că avea o constituţie corporală foarte bine adaptată la condiţiile de viaţă din vremea sa, omul de Neandertal a fost eliminat de către un concurent (omul de Cro-Magnon) care din punct de vedere fizic nu prezenta nici un fel de avantaj adaptativ. Remarcăm deci că s-a petrecut o succesiune biologică ce pare a fi cel puţin enigmatică, o succesiune care contrazice flagrant legităţile evolutive. Faptul că o subspecie bine adaptată este înlocuită de către alta mai puţin adaptată este un eveniment fără precedent în istoria naturală a Terrei.

Omul dotat cu inteligenţă creativă şi simţ artistic este considerat a fi omul de Cro-Magnon, cu subtipurile sale Chancelade şi Combe Chapelle, respectiv în perioada cuprinsă aproximativ între 35.000 şi 40.000 î.Hr.

Ceea ce este clar este faptul că o anume perioadă au coexistat două rase biologice total diferite, omul de Neanderthal şi omul de Cro-Magnon, primul fiind mult mai vechi decât al doilea, mult mai bine adaptat condiţiilor aspre de viaţă din timpul perioadelor glaciare, dar cu toate acestea fiind alungat sau împins afară din arealul său de către cel de al doilea; în cele din urmă, neanderthalianul a dispărut definitiv. Trebuie subliniat faptul că omul de Neanderthal nu a fost victima unei agresiuni ori pur şi simplu exterminat de un inamic mai numeros şi mai inteligent, ci eliminat din nişa să biologică în cadrul unui proces natural treptat.

Homo sapiens neandertalensis, tipul robust, musculos, de circa 160 cm înălţime, foarte bine adaptat condiţiilor de mediu, este înlocuit într-un mod care pare destul de ciudat de un nou tip, înalt de peste 180-190 cm, suplu, mult mai puţin musculos, deci înzestrat cu o forţă fizică mult inferioară celui dintâi, în general mult mai puţin adaptat mediului natural, dar deosebindu-se tranşant faţă de primul prin capacitatea sa intelectuală şi artistică.

Valorile superioare ale coeficientului de inteligenţă ale omului de Cro-Magnon şi nu creşterea capacităţii sale craniene l-au favorizat pe acesta în lupta intraspecifică, permiţându-i să ocupe arealele biologice pe care anterior le deţinuse predecesorul şi în acelaşi timp contemporanul său, omul de Neandertal.

Desene rupestre in pestera Lascaux, realizate de omul de Cro-Magnon
Desene rupestre in pestera Lascaux, realizate de omul de Cro-Magnon

De la omul de Cro-Magnon ne-au rămas primele formé de artă din care amintim aici numai picturile rupestre de o mare expresivitate artistică din peşterile Lascaux, din Franţa, sau cele din Altamira, Spania. Cine studiază crochiurile animalelor sălbatice descoperite aici, rămâne uimit nu numai de marele talent plastic, de capacitatea de stilizare, dar şi de redarea atmosferei actului vânătorii. Crochiurile descoperite aici sunt de o frumuseţe artistică şi o robusteţe care ne duc cu gândul la grafica divină a lui Picasso şi Rodin sau la expresivitatea şi robusteţea desenelor lui Leonardo da Vinci.

Omul din Neanderthal nu se aseamănă deloc cu omul de Cro-Magnon

Omul de Cro-Magnon are atât de puţine puncte de atingere cu cel de Neandertal, încât el ar putea fi numai cu greu considerat urmaşul direct al acestuia. Talia, aspectul fizic general, musculatura destul de slab reprezentată în comparaţie cu cea a omului de Neandertal, structura scheletică, prognatismul mandibular, torusul occipital, torusul supraorbital sau pilozitatea mult mai slab reprezentate, culoarea ochilor sau cea a părului, dar mai presus de orice inteligenţa şi simţul artistic situează noua entitate biologică, entitate care a fost descrisă ca subspecie a lui Homo sapiens, pe o poziţie cu mult diferită faţă de omul de Neandertal, şi de aceea destul de greu de clasificat.

Craniul unui Neanderthal (stanga) si al unui Cro-Magnon (dreapta)

Cu toate acestea, părerea oficial acceptată de majoritatea şcolilor antropologice este aceea că omul de Neandertal ar fi strămoşul omului modem, deci prin extensie şi al raselor actuale. Totuşi, realitatea ne obligă să remarcăm totuşi anumite inadvertenţe flagrante. Anatomia comparată a celor două subspecii ne conduce la cu totul altă concluzie decât cea oficială. În comparaţie cu omul de Cro-Magnon, neanderthalianul prezintă o talie mică cu o alură tranşant telurică, cu o osatură mult mai robustă, cu o cutie toracică evident mai elevată, cu o îmbinare specifică a oaselor claviculare, atât forma cât şi mărimea femurului şi a oaselor antebraţului fiind diferite faţă de primul, curburile coloanei vertebrale fiind mult mai evidente, iar poziţionarea craniului deosebită.

Cele mai mari deosebiri le găsim însă în forma scheletului cranian. Dacă celelalte diferenţe structurale pot fi puse în discuţie, invocându-se argumentul adaptării la mediu, în schimb scheletul cranian prezintă nişte diferenţe atât de flagrante, încât filiaţia biologică directă este pusă sub semnul întrebării. Oasele craniului prezintă nu numai forme şi mărimi diferite, dar chiar suturile craniului neural au o cu totul altă formă.

De ce există şi azi indivizi care au asemănări fizice cu omul din Neanderthal?

Este de asemeni evident că unele exemplare actuale prezintă asemănări uneori destul de izbitoare cu subspecia dispărută, Homo sapiens neandertalensis. Dacă omul de Neanderthal a constituit numai o ramură colaterală, eliminată de evoluţie şi care a dispărut în urmă cu atâtea zeci de mii de ani, cum se explică atunci apariţia în zilele noastre a unor indivizi care prezintă asemănări fizice atât de evidente cu omul de Neanderthal?

Neanderthalianul şi omul de Cro-Magnon au existat împreună

Singura explicaţie posibilă ar fi numai recombinarea genetică ulterioară urmată de apariţia anumitor retromutaţii, care eventual ar putea conduce la acest tip atavic. Dar explicaţia ar putea fi valabilă numai şi numai în cazul în care omul de Cro-Magnon ar fi urmaşul în linie directă al tipului de Neanderthal. Totuşi această posibilitate este destul de controversată, căci majoritatea oamenilor de ştiinţă susţine ipoteza filiaţiei paralele a celor două tipuri, aşa-numitul model al evoluţiei locale sau cum a mai fost numit, ipoteza „Arca lui Noe” ori „Grădina raiului”. Cristofer Stringer, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, împreună cu antropologi de renume din Franţa, folosind metode ultramoderne (rezonanţa electronică de spin şi termoluminiscenţa) susţin expandarea seminţiilor moderne dintr-un centru situat în Europa şi înlocuirea treptată a omului de Neanderthal pe parcursul a câtorva generaţii.

Cum se explică atunci apariţia unor exemplare cu un habitus pregnant neanderthalian? Nu ne aflăm cumva în faţa unui fenomen de recombinare accidentală şi nedorită dintre exemplarele prelucrate genetic, indivizi care au dat naştere tipului de Cro-Magnon şi indivizi care nu au fost supuşi acestor lucrări genetice? Sau este vorba cumva de nişte impurităţi apărute numai întâmplător în timpul sau în urma operaţiilor genetice care au avut loc? Succesiunea biologică ar putea juca aici vreun rol? Se pare ca nu.

Unul dintre argumentele cele mai puţin contestabile îl constituie cercetările arheologice recente care au avut loc în Israel în munţii Carmel, în peşterile Tabun, Kebarra şi Amud. Aici au fost descoperite în aceleaşi straturi schelete aparţinând ambilor reprezentanţi, (predominant neanderthalieni) cercetările stratigrafice confirmând faptul ca este vorba de simultaneitate şi nu de succesiune.
Rezultă, deci, că cele două subspecii au convieţuit o perioadă de timp pe aceleaşi areale, după care a avut loc înlocuirea neviolentă a neanderthalianului prin omul de Cro-Magnon, cu alte cuvinte a avut loc o succesiune biologică.

Omul de Cro-Magnon, superior fizic, intelectual şi biologic, rezultatul ingineriei genetice?

Apariţia neaşteptată a omului de Cro-Magnon atât de evoluat sub aspect fizic, intelectual, cultural şi nu în ultimul rând biologic (el reuşeşte să se impună pe arealul şi în nişa ocupată iniţial de omul de Neanderthal), fantastica evoluţie intelectuală ulterioară, toate acestea la un loc certifică ipoteza formulată anterior, şi anume că omul de Cro-Magnon nu este produsul direct şi absolut al evoluţiei, ci că el este rezultatul unei operaţii ample de inginerie genetică care a avut ca bază materialul biologic existent la acea dată pe Terra, respectiv omul de Neanderthal.

Înlocuirea şi eliminarea omului de Neanderthal prin tipul de Cro-Magnon, care se bazează numai pe cucerirea nişei biologice a acestuia, nu însă pe exterminarea fizică, este urmarea faptului că cel de al doilea a fost dotat cu o inteligenţă care i-a permis să se impună şi să supravieţuiască în condiţiile unui mediu atât de ostil, acolo unde numai înzestrarea fizică de excepţie a omului de Neanderthal ar fi putut să constituie o concurenţă efectivă.

Cum de a evoluat omul atât de brusc? Întrebări la care evoluţionismul nu poate răspunde

Întrebarea foarte îndreptăţită care se impune, la care reprezentanţii evoluţionismului nu au reuşit până în prezent să răspundă în mod satisfăcător, este: de ce omul, acest „produs exclusiv al evoluţiei”, a reuşit într-o perioadă de timp extraordinar de scurtă, dacă ne raportăm la scara istoriei naturale a speciei, să ajungă la un coeficient de inteligenţă atât de ridicat, pe când milioane de ani nu au adus nivelului său de inteligenţă mai nimic? De ce timp de 200.000 – 300.000 de ani omul a reuşit să descopere numai suliţa şi bâta, să trăiască în peşteri, să se înţeleagă numai prin sunete guturale şi să-şi devoreze camarazii, menţinându-se astfel într-o stare de sălbăticie atroce, iar într-un timp record de numai 20.000 – 25.000 de ani construieşte oraşe, piramide şi statui, îşi aşterne gândurile pe suluri de papirus şi pe plăcuţe de lut, calculează distanţa de la Pământ la Lună cu o aproximaţie de ordinul decimetrilor şi lasă descendenţei, cu un simţ patern de excepţie, opere de artă şi ştiinţifice care uimesc şi astăzi prin corectitudinea şi amploarea lor, opere despre care nici nu se punea problema cu numai câteva mii de ani înainte?

Mari complexe arhitectonice cu aducţiuni de apă şi canalizare, remarcabile prin mărime, frumuseţe şi trăinicie, vorbesc nu numai despre calităţile inginereşti cu totul ieşite din comun ale omului preistoric, dar mai ales despre spiritul grandorii şi despre nevoia de a lăsa moştenirea artistică descendenţei. Şi asta cu multe mii de ani înaintea erei noastre!

Concluzia: omul modern a apărut ca urmare a unor intervenţii artificiale

Din cele expuse mai sus se desprinde concluzia că neanderthalianul nu a fost exterminat de un inamic mai puternic sau mai bine adaptat, ci a fost împins afară treptat din nişa biologică pe care acesta o ocupa. Arma folosită de către noul supravieţuitor a fost inteligenţa. Totodată, în lumina argumentelor prezentate devine clar faptul că omul de Cro-Magnon nu poate fi considerat urmaşul în linie directă al neanderthalianului, diferenţele anatomice evidente dintre cei doi reprezentanţi vorbind de la sine despre cu totul altceva decât despre o filiaţie biologică directă.

Modificarea flagrantă a structurilor fizice şi mental-psihologice într-un interval de timp atât de redus nu poate fi, în nici un caz, urmarea evoluţiei naturale, directe şi nemijlocite a subspeciei neandertalensis. Luând în consideraţie perioada de existenţă antropologic dovedită de circa 300.000 de ani şi evoluţia mentală minimală dintre primele şi ultimele exemplare de neanderthalieni, putem concluziona că apariţia inteligenţei ar fi fost posibilă, dar ar fi necesitat cel puţin câteva milioane de ani. Şi nu câteva generaţii cum în realitate s-a întâmplat.

Concluzia certă care se desprinde din fenomenul înlocuirii subspeciei neanderthalensis cu alte tipuri sau subtipuri ale subspeciei sapiens este că acest fenomen nu a fost guvernat de condiţii naturale, ci de unele artificiale, respectiv de o intervenţie din afara sistemului. Cum a putut să apară un nivel de inteligenţă atât de ridicat şi cum a dispărut un tip ecologic aşa de bine adaptat condiţiilor de mediu, omul de Neanderthal, acestea sunt probleme la care antropologia oficială încă nu a răspuns în mod satisfăcător şi nici nu există vreun indiciu că ar exista posibilitatea apariţiei unei explicaţii ştiinţifice corecte atâta timp cât sunt acceptate aceleaşi vechi şabloane şi aceleaşi explicaţii pseudoacademice perimate.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO