Omul-umbrelă, personajul misterios al asasinării lui Kennedy


Imaginile surprinse pe peliculă chiar înaintea asasinării celui mai tânăr preşedinte, J.F. Kennedy, arată cum, lângă maşina acestuia, un individ a deschis o umbrelă. Pentru unii, gestul oarecum ciudat nu putea fi decât un semnal, mai ales că a precedat prima împuşcătură.

Ironia sorţii a fost ca importantul martor a fost una dintre puţinele persoane care au dispărut ca prin farmec, nemaifiind de găsit pentru investigaţii.

Însă, în 1978, un agent de asigurări, Louis Steven Witt, din Dallas, a declarat că este chiar „Omul Umbrelă”, aşa cum fusese botezat misteriosul personaj.

În cazul în care el a fost „Omul-Umbrelă”, ceva din declaraţiile sale nu s-a legat. Witt a spus că în timp ce stătea lângă maşina prezidenţială, umbrela sa era închisă, cu toate că fotografiile arată că personajul avea umbrela deschisă. Încă un mister nedezlegat…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.