Celebrul compozitor Rossini: „Sunt ca o femeie…îmi lipseşte doar uterul”
Gioacchino Rossini (1792-1868) a fost un celebru compozitor italian, care a compus numai puţin de 39 de opere muzicale. El a făcut obiectul unor ample studii medicale efectuate încă din 1892 de Filippi. Atins de tulburări nervoase grave, acestea s-au accentuat subit când a împlinit vârsta de cincizeci şi cinci de ani. Deja, în 1850, prezenta tulburări psihice şi cerebrale foarte vizibile, care s-au agravat în 1852. Era o fire tristă, adesea cuprins de crize de plâns, accese de disperare, impulsuri la sinucidere. Mai ales se plângea de o senzaţie intolerabilă de frig în mâiri şi de lipsă de somn. „Toate sunt durerile unei femei, mărturisea el în 1854, nu-mi mai lipseşte decât uterul…”
A încercat, fără succes, tratamentul cu magnetism animal şi a revenit la Paris în 1855 pentru a face hidroterapie. În nouăsprezece ani, Rossini a compus 36 de opere. A încetat brusc să mai compună la vârsta de treizeci şi opt de ani, după ce a terminat pe Wilhelm Tell.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Gioacchino Rossini (1792-1868) a fost un celebru compozitor italian, care a compus numai puţin de 39 de opere muzicale. El a făcut obiectul unor ample studii medicale efectuate încă din 1892 de Filippi. Atins de tulburări nervoase grave, acestea s-au accentuat subit când a împlinit vârsta de cincizeci şi cinci de ani. Deja, în 1850, prezenta tulburări psihice şi cerebrale foarte vizibile, care s-au agravat în 1852. Era o fire tristă, adesea cuprins de crize de plâns, accese de disperare, impulsuri la sinucidere. Mai ales se plângea de o senzaţie intolerabilă de frig în mâiri şi de lipsă de somn. „Toate sunt durerile unei femei, mărturisea el în 1854, nu-mi mai lipseşte decât uterul…”
