
Mulţumesc mult unui cititor, care mi-a trimis un mesaj pe Facebook despre o ştire publicată în iulie 2019 pe site-ul basilica.ro. Dar, despre ce e vorba? În ştire se arată că în cetatea Soroca (din Republica Moldova) s-a descoperit o iconiță din bronz cu Sfântul Nicolae, din secolul al 16-lea, în urma săpăturilor arheologice efectuate de o echipă de studenți de la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ion Creangă” din Chișinău.
Cetatea Soroca a fost construită în secolul al XV-lea de către Ştefan cel Mare şi apoi a fost consolidată de fiul acestuia, Petru Rareş, în secolul al XVI-lea.
Dar, acum să revenim la ştire. Cititorul are dreptate: iconiţa parcă nu-l reprezintă neapărat pe Sf. Nicolae, ci seamănă mai degrabă cu chipul unui… extraterestru! Capul oval, ochii oblici şi mari, dau impresia reprezentării moderne a unui „extraterestru gri”.
Ori e o simplă pareidolie, iar creatorii iconiţei chiar au vrut să-l reprezinte pe Sf. Nicolae? Vă las pe voi să decideţi…

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025