În interesanta „Cronica Moldovei de la Cracovia”, din secolul al XIII-lea până în secolul al XVII-lea, o cronică poloneză despre Moldova, putem citi chiar de la început următoarele:
„Moldova, deopotrivă ca Țara Românească este un rest al vechii Dacii, îndeosebi a Cumaniei. Această țară avea încă în secolele XII și XIII proprii săi principi, care adesea erau dușmanii ungurilor. Tătarii făcând apoi numeroase năvăliri în această țară îndeosebi în 1233 și 1236, bieții locuitori aflați în cea mai mare nevoie, fură în cele din urmă nevoiți să se supună în parte învingătorului, îndeosebi cei din partea Basarabiei moderne, în parte și cei din Apus, unde Moldova modernă este sub protecția regelui Ungariei”.
În secolele XIII-XV, în izvoarele diplomatice occidentale, teritoriul actual al Moldovei şi Ţării Româneşti era cunoscut ca şi „Cumania”. Titlul de rege al „Cumaniei” (rex Cumanie) a fost adoptat de fapt de regele ungar Andrei al II-lea, în 1233, Cumania reprezentând atunci doar o regiune din dreapta Oltului, ulterior referindu-se însă și la regiunile din stânga Oltului și din Moldova. Iar regii Ungariei au purtat titlul de „rege al Cumaniei” până în secolul al XVI-lea.