Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Misterul din spatele „Castelului din Carpaţi” al celebrului scriitor francez Jules Verne

  •  
  •  
  •  
  •  

blankMarele scriitor francez Jules Verne a fost un mare vizionar / iniţiat. În romanele sale (ce par simple fantezii la prima vedere) el descrie lucruri care până la urmă s-au dovedit a fi adevărate. De exemplu, în cartea „De la Pământ la Lună”, apărută cu un secol înaintea zborului spre Lună a navei cosmice Apollo 8, realizat în 1968, conţine câteva date tehnice care se pot compara cu cele ale misiunii spaţiale americane. Singura deosebire importantă în romanul lui Jules Verne este că lansarea (de pe Pământ) se face cu ajutorul unui tun; în rest se observă o coincidenţă uimitoare!

În romanul „Parisul în secolul XX” (scris în anul 1863), Jules Verne anticipează atât de bine tabloul Parisului modern în aşa măsură că poate numai mici corecturi ar mai putea fi făcute. În Parisul anilor 1960 circulau metrouri silenţioase automatizate, automobile şi taximetre alimentate cu gaz, comunicarea datelor la distanţă se face prin telegrafia fotografică (Fax), străzile sunt luminate electric, există automate capabile să scrie prin impulsuri electronice, se compune muzică electronică, iar delincvenţii sunt executaţi pe scaunul electric. Previziunea autorului merge atât de departe, încât acesta desene cu lux de amănunte casele automate care dispun de mecanisme electronice de înregistrare a produselor şi înscrierea automată a preţului (computerul de casă cuplat cu scanerul), case de bani care se autoblochează în caz de necesitate şi care pot fi deblocate numai printr-un cod special ştiut numai de casier. Operaţie bancare sunt asistate de un mecanism electronic inteligent (contabilitate computerizată), iar rezultatele acestor operaţii complexe sunt expuse pe panouri de afişaj electronic, putând fi urmări graţie tridimensionalităţii caracterelor din diferite unghiuri.

Însă, Jules Verne a scris şi un roman mai „misterios” (să-i spunem aşa) intitulat „Castelul din Carpaţi” şi a cărei acţiune pare a avea loc în România. Iniţial, s-a crezut că este vorba despre castelul Bran, dar, în urma unor cercetări amănunţite, s-a concluzionat că este vorba despre Cetatea Colţ, un loc feeric aflat în judeţul Hunedoara, nu departe de Parcul Naţional Retezat. Cetatea Colţ a fost ridicată în secolul al XIV-lea de una dintre cele mai cunoscute familii de nobili transilvăneni români, a cneazului de Râu de Mori, Cândea. Cu ziduri groase şi turnuri înalte de apărare, cetatea era capabilă să facă faţă unei artilerii. La mijlocul secolului al XVII-lea, Cetatea Colţ a fost implicată în luptele care au însoţit invazia turco-tătară. A fost abandonată curând după 1700, după eliberarea de turci a Banatului.

Specialiştii susţin că în biografia scriitorului există o perioadă, cea cuprinsă între anii 1882-1886, în care nu s-au putut identifica cu exactitate locurile prin care a ajuns Jules Verne și se presupune că ar fi ajuns în Transilvania. El ar fi fost însoţit de o femeie frumoasă din Homorod, ultima mare iubire a lui Jules Verne, iar dragostea celor doi s-ar fi consumat și în pitorescul peisaj al castelului din Carpaţi.  Localnicii vorbesc despre o fată de 17 ani (Luiza), care şi-a abandonat viitorul soţ în toiul pregătirilor de nuntă şi a fugit de acasă cu Jules Verne. Ea a fost numită de către Jules Verne „unica sirenă”, însoţindu-l pe scriitor în acest timp. Cei doi s-au despărţit, iar Luiza s-a căsătorit cu un alt bărbat şi s-a mutat în Bucureşti. Ea nu l-a uitat pe Jules Verne, iar dragostea lor a continuat, prin scrisori, deşi cu timpul s-a stins. În 1944, într-un scrin, o familie din Bucureşti a găsit câteva scrisori de dragoste de la Jules Verne către Luiza. Aceasta şi-a păstrat corespondenţa cu scriitorul, pe care a lăsat-o moştenire nepoţilor săi.

Astăzi, din „castelul din Carpaţi” al lui Jules Verne au mai rămas turnul-locuinţă şi zidurile de odinioară. Un loc pe care îl pierdem treptat datorită infrastructurii slabe și proastei organizări din zonă. Nu există în zonă marcaje, indicatoare, panouri orientative, nu există nimic. Există doar munți de gunoaie, mizerie și şleauri de la tăietori de lemne. Drumul până la cetate se face printre gunoaie, o porțiune apoi pe pământ, stânci abrupte destul de periculoase mai ales după ploaie, după care drumul se pierde în inima padurii; nu știi dacă s-o iei dreapta sau stânga. Zona este plină de vipere, șerpi, șopârle, urşi etc. De ce nu este în stare administrația locală şi naţională să protejeze și să mențină viu un loc care a scris istorie pentru România?


  •  
  •  
  •  
  •  
Orgoni Crystal

 

Lasă un comentariu