Gaddafi, afară! Recunosc că m-am înşelat amarnic în ceea ce priveşte Libia


Într-un articol publicat în august 2010 (https://www.lovendal.ro/wp52/libia-noul-dubai-al-lumii-locul-unde-criza-mondiala-n-a-ajuns/) vorbeam despre „miracolul libian”, despre cum Libia e pe cale să devină noul Dubai al lumii. Acum, în zilele acestea, când toţi am aflat despre confruntările sângeroase din această ţară africană, trebuie să recunosc că m-am înşelat. Ştiaţi că în urma acelui articol, chiar îmi propusesem ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat să mă mut definitiv în Libia? Nu îmi luam eu acum „ţeapa secolului”?

Datele prezentate în acel articole erau corecte şi reale. Şi, totuşi, am uitat să iau în considerare un lucru foarte important: lipsa democraţiei. Da, democraţia e un concept pe care pe mine nu prea mă încântă atât de mult (am prezentat motivele aici: https://www.lovendal.ro/wp52/sunt-satul-de-democratie-si-alegeri-jos-politicienii-traiasca-meritocratia/), dar am ajuns la concluzia că democraţia e un rău necesar. Libia nu e un stat sărac; rezervele imense de petrol şi gaze au făcut ca visteria acestei ţări să fie îndestulată. Perspectivele dezvoltării economice şi sociale erau imense. Atunci, ce le lipsea libienilor de au ieşit pe stradă? Libertatea de expresie, un instrument pe care doar democraţia ţi-o poate da.

Sunt absolut sigur că focul revoltei din Libia a fost aprins de regizorii Illuminati aşa cum au făcut şi în Egipt (https://www.lovendal.ro/wp52/revoltele-din-egipt-inca-o-regie-de-film-pusa-la-cale-de-illuminati/), dar, cum ai putea aprinde un foc dacă nu ai lemne şi cărbuni? Cum ai putea face o revoltă naţională, dacă lumea ar fi mulţumită? Şi poate că această revoltă din Libia e o lecţie pentru toţi dictatorii lumii: nu staţi mai mult de 10 ani la conducerea unei ţări, căci altfel o veţi încurca într-o bună zi! Şi colonelul Muammar al-Gaddafi, dictatorul libian, se află la conducerea acestei ţări de 42 de ani! Domnule colonel, chiar nu-ţi ajunge!?

P.S. Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu când privesc poza lui Gaddafi de la începutul articolului, parcă văd un om beţiv sau drogat.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock