Orgoni Crystal

 

Fumatul, o patimă mortală de jumătate de mileniu

115

fumatulIstoria tutunului e lungă şi întortocheată. La 2 noiembrie 1492 Cristofor Columb a văzut prima oară indigeni americani fumând. Adus in Europa, la început, tutunul n-a prea fost luat în seamă. Era o curiozitate în grădinile botanice. Jean Nicot (nume dat apoi nicotinei) îl folosea ca remediu împotriva migrenei.

Nu se ştie cum, tutunul a început să fie cultivat în Spania pe la 1558. Imediat face carieră fiind cultivat în Anglia, Italia, Rusia, apoi în Japonia, India, China, Ceylon. Va trece şi în Lumea Nouă, unde era fumat sub forma ţigaretelor de hârtie. Răspândirea lui, n-a fost însă un timp văzută prea bine, aşa că va fi interzis, în Anglia în 1604, in Japonia, Imperiul Otoman, Rusia, China. Degeaba. S-au găsit căi de a trece peste această lege. Sir Walter Raleigh participant la un complot, cere ca ultima dorinţă să fumeze o… pipă!
Napoleon, deşi nu era fumător, se îngrijea ca soldaţii săi, „bombănitorii”, să aibă tutun pentru pipă. Mareşalii lui, vestiţii Massena, Lannes, Keber, erau fumători pasionaţi.

Fumatul n-a ocolit nici femeile, printre ele numărându-se principesa Metternich şi marchiza de Pompadour. Apar şi accesoriile. Pe la 1800 tabachera de prizat, apoi trabucurile cubaneze, iar în 1883 ţigările, aşa cum le cunoaştem astăzi.

Fumatul în România

În Ţările Române cultura tutunului a fost introdusă cam pe la mijlocul secolului XVII de către turci. Ajunge aşa de cultivat încât se percepe impozit pe pogonul cultivat: tutunăritul, la 1680, Şerban Cantacuzino în Muntenia şi 1694 în Moldova sub Constantin Duca.

Fumatul ajunge chiar şi la unii domnitori. Alexandru Moruzi, domnul Moldovei, fumător înrăit, chiar şi când a fost mazilit şi dus la Istanbul ,,el trecu Bosforul de-a curmezişul, luând în caiac cu dânsul numai două persoane, pe banul Caradja şi tutun-başa, de unde se vede că patima fumatului trebuie să-l fi stăpânit grozav, deoarece el se putuse despărţi de nevastă şi copii, dar nu şi de omul care-i umplea ciubucul cu tutun”.

Călugării, preoţii încearcă să oprească „molima tutunului”. Supărat nevoie mare Enei Fomi Valeşul transcrie, la 1785, „Poveste despre tutun”, arătând că cei care fumează vor ajunge la „Sarsailă-stegariul încă cu dânşii va fi, şi gura lor va puţi ca a pupedzii şi dinţii lor vor ave smoală şi rugină ca râmatoriul ce râmă şi se tăvăleşte în noroiu. Aşa să potriveşte omul care be tiutiun şi rămâne: al nostru…”

Din 1830, ţările române exportă tutun, care ajunge chiar la 249.000 ocale. Din 1872, în timpul lui Vasile Alecsandri, „toată lumea azi fumează” – aşa cum cânta coana Chiriţa.

Statul român are monopolul tutunului, astfel că în 1915 suprafaţa ocupată de cultura tutunului era de 12.000 ha., iar în 1925 de 35.000 ha. După primul   război mondial „nebunia fumatului” se răpândeşte cu o repeziciune greu de închipuit.