Balena cu o limbă uriaşă


balenaBiologii marini din Marea Britanie au lansat o investigaţie de mare amploare, după ce un mamifer gigant a eşuat pe plajă din Cape Cod. Masculul adolescent cu o lungime de aproape 14 metri a fost descoperit pe plajă Herring Cove, Provincetown, săptămâna trecută. Localnicii au fost uimiţi de mărimea limbii umflate a balenei, care arata ca un balon imens ce îi ieşea din gură, titrează „Daily Telegraph”.

Purtătorul de cuvânt de la Fondul internaţional pentru protecţia animalelor a declarat că limba mamiferului era umflată din cauza gazului eliberat de procesul de descompunere. Balena, cu o geutate de 10 tone, nu pare să aibă semne de traume pe piele. „Din câte am văzut nu pare să fi fost lovit de vreo navă sau elice. Trebuie să vedem şi partea celalata şi să efectuăm un examen intern pentru un verdict final”, a declarat purtătorul de cuvânt al programului de cercetare şi salvare a vieţuitoarelor marine.

„Oamenii au văzut balena moartă plutind în apropierea plajei golfului Cape Cod, iar corpul a eşuat foarte repede, fiind împins de vânt”, a declarat Craig Thatcher, pădurarul districtului de nord. Mai multe echipe de biologi lucrează cu angajaţii parcului pentru a îndepărta rămăşiţele mamiferului. Aceste balene sunt a doua specie după cele albastre pe lista speciilor protejate, titrează „Daily Telegraph”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO