Întâmplări senzaţionale cu extratereştri

2
3.633 vizualizari

extraterestri70Ufologia este o ştiinţă incontestabilă, ce studiază fenomene şi lucruri misterioase, neobişnuite, inexplicabile la prima vedere. Deseori avem de-a face cu situaţii şi persoane curioase sau comice. Ni se întâmplă uneori să izbucnim în hohote de râs când auzim pe câte cineva povestindu-ne o întâmplare greu de imaginat.

Numeroase istorioare cu extratereştri se referă la o anumită zonă din Europa, cunoscută prin bizareriile ce au loc de câteva ori pe an acolo. Cercetătorii încearcă să găsească tot felul de explicaţii ştiinţifice complicate, în timp ce oamenii fac pur şi simplu trimitere la folclorul rus. Se pare însă că locuitorii din regiunea respectivă s-au obişnuit cu astfel de ciudăţenii şi povestesc cu mult haz curioşilor păţaniile prin care au trecut. Iată câteva exemple.

Electricieni şi sfera luminoasă

În seara de 10 noiembrie 2001, o echipă de electricieni se întorcea acasă, după ce lucrase câteva ore bune la repararea defecţiunilor unei staţii de emisie din regiunea Amursk. Pe când se apropiau de localitatea Anosovski, şeful de echipa le-a atras atenţia colegilor săi asupra unui obiect foarte strălucitor ce apăruse dintr-o dată pe cer. Privind din cabină, şoferul a frânat atât de brusc la vederea minunăţiei, încât celui de lângă el puţin i-a lipsit să nu se izbească de parbriz. După spusele şoferului, obiectul strălucitor părea un glob de foc, ce se rostogolea spre maşină. Lumina era extraordinar de puternică (şi aici toţi membrii echipei declară la fel), ca şi flama unei suduri. Globul de foc s-a apropiat doar până la câţiva kilometri de maşină, menţinându-se la 100 de metri deasupra solului. A stat nemişcat câteva secunde după care s-a împrăştiat într-o mulţime de scântei în văzduh. În acest timp în oraşul Anosovski (adică la vreo 80 de km de locul întâmplării) curentul electric s-a întrerupt pentru câteva secunde. O lumină artificială, rece, orbitoare a inundat oraşul. Ce s-a întâmplat?

Dacă ar fi fost vorba despre un meteorit, în primul rând nu ar fi putut fi atât de strălucitor şi în al doilea rând nu putea să dispară brusc şi fără nici un zgomot. Şi dacă meteoritul ar fi căzut, fiţi siguri că s-ar fi simţit zguduitură! Cu toate acestea sferă luminoasă s-a risipit silenţios în aer. Ar fi putut fi o ninsoare de seară? O cometă care să se transforme într-un bloc de gheaţă nu ar fi dispărut aşa dintr-o dată. Ce fel de energie trebuie să fi avut acel obiect misterios ca să lumineze nu numai un oraş întreg, dar şi câteva sute de kilometri în jurul său?

În cazul de faţă se poate da un singur răspuns: deasupra localităţii Anosovski din regiunea Amursk a apărut un OZN.

Baba Iaga fluieră şi soarele intra în găleată

Printr-o întâmplare greu de explicat a trecut şi Natalia Savina, care ne povesteşte: Am plecat într-o dimineaţă împreună cu soţul şi cu nepoţeii mei la pădure ca să culegem urzici, untişor şi ciuperci. Când am ajuns în pădure, care se afla la 50 de km de oraşul Tomsk, mare ne-a fost mirarea să vedem într-o poiană nişte ciuperci exagerat de mari, cu pălării de culoarea scorţişoarei. Soţul meu şi nepoţii au vrut să adune bureţi albi şi au plecat în căutarea lor. Pentru că obosisem am hotărât să mă întorc la maşină şi să-i aştept acolo. Ziua era superbă, vremea însorită, pădurea răsuna de forfotă insectelor şi de trilul pasarelelor. La un moment dat deasupra poienii s-a lăsat o umbră deasă. Şi din hăţiş a început să se audă din ce în ce mai puternic un zgomot strident, ca şi cum s-ar deschide o uşă ruginită? Ciudat! Mi-am spus şi fără să vreau m-am îndreptat înspre întunecimea pădurii. Pe măsură ce înaintăm vedem puzderie de ciuperci otrăvitoare mari, cu pălării roşii. Mergeam printre ele, fiind atentă să nu le ating. Am înaintat vreo zece metri. Când mi-am ridicat privirea am rămas înlemnita: în faţa mea apăruse o căsuţă dărăpănată. Uşa de la intrare se legăna şi scârţâia ascuţit. În pridvor apăru o bătrână. Semăna cu Baba Iaga din poveşti; părul cărunt nepieptănat ieşea de sub pălăria mare ca un clopot, avea nasul coroiat şi ochii priveau cu şiretenie. Fără să mă bage în seamă bătrâna a fluierat o dată cu putere de s-a cutremurat toată pădurea. Speriată, am luat-o la fugă înapoi, spre marginea poienii, sărind peste buşteni, mirându-mă de iuţeala cu care alergam. În spatele meu se auzeau chiote. Îmi scăpărau călcâiele numai când mă gândeam că mi-a sunat ceasul… Deasupra mea s-a lăsat deodată o umbră. Ridicindu-mi privirea spre cer, am văzut cu groază cum soarele era parcă băgat într-o găleată uriaşă şi numai câteva raze răzbăteau în afară. Găleata se mişca pe cer, parcă trasă de cineva…

Într-o clipă eram în maşină. Am trântit portiera cu putere şi am aşteptat să se întoarcă soţul meu împreună cu nepoţii. Când au sosit l-am povestit despre Baba Iaga şi căsuţa din pădure. Mai mult veseli decât îngrijoraţi, lor li s-a părut foarte amuzantă păţania prin care trecusem şi s-au hotărât să meargă în poiana să se convingă cu ochii lor de cele ce le povestisem. S-au întors peste vreo 20 de minute dezamăgiţi. Nu o găsiseră nici pe Baba Iaga, nici căsuţa şi nici măcar ciupercile acelea otrăvitoare. Am insistăm că ceea ce eu văzusem era adevărat, dar ei mi-au spus că poate am adormit în maşină şi am avut un vis urât. Dar eu ştiam că nu visasem.

Având în vedere că această întâmplare nu ne-a fost relatată de un copil cu imaginaţie bogată, ci de o femeie în floarea vârstei, profesoara de 15 ani, nu ar trebui să ne îndoim de spusele ei? Sau ar trebui?!

Balaurul de la intersecţia cailor stelare

La 50 de km de drumul spre Iaroslavsk se afla o zonă în care fenomenele inexplicabile, anomaniile, sunt ceva cu totul obişnuit. Se crede că aici se afla de fapt un fel de intersecţie a căilor stelare pe care le folosesc OZN-urile. Fiecare dintre aceste drumuri este reprezentat sub formă a trei cercuri concentrice luminoase. Se spune că pe vremuri aici trăiau nişte spiriduşi foarte liniştiţi. Aceştia, în loc să-şi ducă viaţa în pace şi armonie, erau tot timpul trişti. Când vedeau cum se apropie de aşezarea lor farfuriile cu trei ochi, îşi opreau maşinăriile şi începeau să plângă amarnic.

În ultima vreme OZN-urile s-au obrăznicit; se ridică din pădurea de lângă Koseikovo, merg de-a lungul şoselei, se ascund prin mlaştinile de lângă Moghilit, speriind locuitorii care numesc acum farfuriile cu trei ochi Balaurul Gorinici.

În această zonă au loc şi alte fenomene stranii. De exemplu, aici se afla cunoscută întoarcere a discurilor zburătoare, unde se fac voiaje de la Zagorsk la Moscova şi invers. Dar ce este aşa de neobişnuit, vă veţi întreba. Originaliatea consta în faptul că pe drumul de întoarcere la Zagorsk zboară un fel de automobil fără roţi, sub formă de discuri, propulsat de o forţă nevăzută.

Toţi şoferii, care circulă deseori pe acest traseu, cunosc bine bizareriile din regiune şi nimic nu-i mai miră, cel puţin pentru un moment.

“Bună ziua, pământene”, zise micuţul

Un eveniment deosebit a avut loc la Zvenigorod, lângă Moscova. Iată ce povesteşte chiar actorul acestei întâmplări: Mergeam într-o zi prin pădure şi culegeam vreascuri. Nu mi-era teamă că mă rătăcesc; cunosc foarte bine locurile, doar aici am copilărit. Acolo curge şi un firicel de apă ce a dat naştere cu timpul unei mlaştini. Pe când adunăm vreascuri am auzit un şuierat ce răsuna în toată pădurea. Ce să fie oare? Mă gândeam că sunt avioane ce zboară prea jos, dar nu există nici un aeroport în apropiere. Mă uitam mirat în toate părţile, încercând să-mi dau seama de unde vin sunetele. La un moment dat, de după copacii înalţi a apărut o lumină orbitoare care a dispărut repede în zbor. Am crezut că mi s-a părut, aşa că mi-am reluat îndeletnicirea de mai înainte – strângerea de nuieluşe şi vreascuri… Gândul îmi zbura din când în când la ceea ce văzusem. Să fi fost un meteorit? Dacă o să cadă peste pădure, peste sat… o să mor de tânăr. Păcat de mine! Deodată obiectul strălucitor a apărut în faţa mea. Plutea deasupra mlaştinii. Inlemnisem. Mă holbam la acel disc ciudat şi nu puteam să fac niciun gest. După câteva secunde s-a deschis uşa. Era o uşă adevărată, numai că era micuţă. Un om ar fi putut trece prin ea doar dacă mergea în patru labe. Cineva a aruncat spre mine o cutiuţă metalică, ce a căzut la picioarele mele. Mi-am aplecat pivirile spre ea, aşteptând cu încordare să văd dacă sare în aer. Nu a explodat. M-am aşezat pe iarba lângă cutiuţa. Din interiorul ei se auzeau două voci certându-se. Mi-am zis: Ia, te uită, am dat peste un aparat de emisie-recepţie!

Deodată aud pe cineva spunându-mi: Bună ziua, pământene! Apăruseră două fiinţe micuţe, ciudate. Una stătea în faţa uşii, alta lângă discul luminos. Mă gândeam că acum vor începe cu salut-la revedere-la mulţi ani-te luăm cu noi. Bună ziua! le-am răspuns. Cine sunteţi? De ce nu v-am văzut mai devreme? Ei m-au spus: Eşti primul pământean care nu se sperie de noi. Şi la drept vorbind, îmi cam trecuse frică. Nu ştiam ce să-i mai întreb pe micuţii oaspeţi. Le-am zis: Dar pe voi ce vă sperie? Mititeii însă nu mi-au răspuns imediat. Mergeau spre uşă. Înainte de a intra în obiectul acela luminos m-au invitat cu ei, spunându-mi: Vino aici! Hai să facem o plimbare împreună! Aha, vor să mă păcălească! mi-am zis. Păi, dacă-i aşa, puişorilor, eu am ceva treabă acum. Căutaţi-vă alţi clienţi!

Uşa s-a trântit cu zgomot. Şi cum a apărut aşa a dispărut discul strălucitor. Nu s-a mai auzit nici un şuierat. Pesemne că au plecat, mi-am zis. Doamne, ajută! Mi-am luat legăturică de vreascuri şi am plecat spre casă.