Într-un orăşel din America, se spune că oamenii dispar instantaneu într-un „vortex”… Au vreo legătură extratereştrii cu aceste dispariţii bizare?


vortex extraterestri WatertownVreme de decenii întregi, un mic oraș din New York a fost subiectul unor zvonuri bizare. Localnicii cred că, dacă vă aflaţi acolo exact la momentul potrivit, veţi putea pur şi simplu dispărea într-o anumită zonă din parcul aflat în vecinătatea oraşului. Watertown e numele aşezării şi poate vă aşteptaţi ca acesta să fie ultimul loc unde aţi putea găsi vreun mister ciudat, vreo întâmplare supranaturală.

Ciudat e faptul că chiar şi oficialităţii orașului au recunoscut această anomalie. Săptămâna trecută cei de la conducerea primăriei au instalat un semn de avertizare în zona parcului în care scrie „Vortex”. Mai mult de atât nici nu puteau face… ce plăcuţă de avertisment ar fi putut scrie? „În zona asta, se evaporă oameni”?

 

Zona era oricum cunoscută de mult timp ca o zonă plină de dispariţii supranaturale. Interesant e faptul că în anii 50, celebra „Zonă 51” („Area 51” din Nevada – o bază subterană ultrasecretă aparţinând guvernului american) purta numele de cod de „Watertown”, ca cel al oraşului misterios, şi asta pentru că aici s-ar fi născut directorul de atunci al CIA, Allen Dulles.

Localnicii spun că anomalia face pe oamenii să dispară instantaneu, numai că, de obicei, ei reapar mai târziu. Unii cred că e doar o legendă urbană distractivă, în timp ce alții avertizează oamenii să stea cât mai departe de Thompson Park (locul unde ar avea loc misterioasele dispariţii). Oricum, ceremonia de inaugurare a noului semn a atras o mulțime de oameni. La intrarea în parcul cu pricina stă scris: „Zona 51 al lui Watertown… Thompson Park Vortex”, iar la mijlocul apare chipul unui extraterestru… Oare sunt implicaţi şi extratereştrii în aceste dispariţii bizare?


Lasă un comentariu