Într-un discurs pronunţat la Cambridge, în iulie 1946, cu ocazia sărbătoririi tricentenarului naşterii lui Isaac Newton, savantul atomist Da Costa Andrade se arăta convins că descoperitorul legii atracţiei universale a făcut parte din acei iniţiaţi care şi-au transmis unul altuia, de-a lungul secolelor, taina materiei şi a forţei ascunse în ea, dar nu oferise lumii decât o infimă parte din ceea ce cunoştea:
“Nu pot spera să-i conving pe sceptici că Newton avea puteri de profeţie sau vreo viziune specială care i-ar fi revelat energia atomică, dar voi spune, pur şi simplu că frazele pe care vi le voi cita depăşesc cu mult, în mintea lui Newton, atunci când vorbeşte despre transmutaţia alchimică, îngrijorarea cu privire la vreo tulburare a comerţului mondial în urma sintezei aurului.”
Pentru a-şi susţine poziţia, Da Costa l-a citat chiar pe Newton: “Practica alchimiei şi maniera în care mercurul poate fi astfel impregnat a fost păstrată secretă de cei care o ştiau şi constituie, probabil, o poartă spre ceva mult mai nobil decât fabricarea aurului. Dar aceste cunoştinţe nu trebuie difuzate, căci, dacă scrierile lui Hermes Trimegistul sunt adevărate, lumea întreagă ar fi ameninţată de o gravă primejdie. În afară de ştiinţa transmutării metalelor există şi alte arte, în măsura în care vorbele Marilor Maeştri nu sunt simple lăudăroşenii. Doar ei cunoşteau aceste taine. Dacă am urcat atât de sus, e fiindcă mă aflam pe umerii unor uriaşi.”
Iar Atterbury, contemporan cu Newton, afirma: “Modestia ne învaţă să vorbim cu respect la adresa Celor Vechi, mai ales atunci când nu le cunoaştem perfect lucrările. Newton, care le ştia aproape pe de rost, avea pentru ei cel mai mare respect şi-i considera bărbaţi de geniu şi cu un spirit superior, care-şi duseseră descoperirile de tot felul mult mai departe decât ni se pare nouă în prezent, din ce a mai rămas din scrierile lor. Sunt mai multe lucrări antice pierdute decât păstrate şi poate noile noastre descoperiri nu valorează cât anticele noastre pierderi.”
