Extratereştrii au supravegheat investirea noului împărat al Japoniei? Mai multe OZN-uri ciudate au fost observate deasupra Palatului Imperial din Tokyo


După abdicarea împăratului Akihito al Japoniei, pe tronul acestei ţări asiatice a urcat zilele trecute Naruhito, acesta fiind noul împărat al Japoniei. El a primit Comorile Imperiale – o oglindă, o sabie și o piatră prețioasă. Originile și locul unde se țin aceste trei obiecte misterioase sunt păstrate secrete, dar se spune că ele ar fi fost încredințate direct de divinitate.

Ei bine, la o zi după ceremonia de investitură a lui Naruhito, care a avut loc la Palatul Imperial din Tokyo, mai multe OZN-uri misterioase au fost văzute survolând palatul seara, având lumini roşii şi albe. Poliţia a suspectat prima dată că e vorba de nişte drone, dar filmările făcute au arătat că nu poate fi vorba decât nişte OZN-uri (se mişcau prea repede şi prea brusc pentru a fi drone).

Interesant e faptul că obiecte zburătoare necunoscute asemănătoare au fost observate pe cer şi deasupra altor locații legate de familia regală japoneză. De exemplu, OZN-uri au fost văzute deasupra lui Akasaka, locuinţa oficială a noului împărat Naruhito și a familiei sale. Un alt OZN a fost observat deasupra Cimitirului imperial Musahino, unde sunt îngropați membrii familiei imperiale.

Oare e o coincidenţă că aceste OZN-uri apar la preluarea puterii de către o oficialitate, ca şi cum ar veghea/observa evenimentele? Într-un articol din martie 2013 – Extratereştrii au supravegheat alegerea lui Francisc I? Un OZN bizar a fost văzut la Vatican în seara alegerii noului papă – arătam despre faptul că în seara alegerii noului papă, Francisc, un OZN bizar a fost văzut la Vatican.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.