Există demoni în lume?

În toate timpurile şi în toate culturile religioase, s-a auzit de existenţa diavolului (demonului). Întruchipat sub forme înfricoşătoare, diavolul a fost cel care a tulburat atâta lume, de la scriitori până la filozofi şi preoţi. Psihologii îl consideră o manifestare a inconştientului uman marginalizat, dar multe religii cred în existenţa lui. În continuare, vom prezenta o perspectivă creştină a existenţei diavolului.

Demonii şi păcatele lor

La oameni, binele este amestecat cu răul şi de aceea devine netrebuincios; la demoni (duhurile necurate) precumpăneşte şi acţionează doar răul. Plăcerea senzitivă în tagma diavolilor şi-a găsit o dezvoltare absolută, deplină, cum alta nu mai poate fi. O patimă esenţială a lor este trufia; ei sunt preaplini de o nemaipomenită şi neroadă vanitate; îşi găsesc plăcerea în toate felurile de păcat, se complac mereu în rele, trecând de la un păcat la altul. Ei se complac în iubirea de arginţi, şi în ghiftuire, şi în desfrâu. Neavând posibilitatea de a săvârşi păcatele trupeşti cu trupul, ei le săvârşesc cu închipuirea şi cu simţurile; ei au obişnuit esenţa lor imaterială cu viciile fireşti ale cărnii; ei şi-au dezvoltat viciile nefireşti lor mult mai mult decât acestea pot fi dezvoltate la oameni.

Demonii, conţinând în sine principiul tuturor relelor, căuta să-i atragă pe oameni în toate păcatele cu scopul şi dorinţa de a-i duce la pierzanie. Ei ne atrag pe noi în felurite plăceri ale trupului, lăcomie, goană după slavă, înfăţişându-ne cu farmec ispititor obiectele acestor patimi.

Capacităţile demonilor

Demonii au aceleaşi simţuri pe care le are omul: văz, auz, miros, simţul tactil. Au chiar şi capacitatea de a vorbi. Materialitatea din care sunt plăsmuite duhurile rele este mult mai subţire decât materialitatea trupului omenesc, şi tocmai din această pricină, duhurile, în acţiunile lor, sunt mult mai nestingherite, mult mai dezvoltate în capacităţile lor, decât oamenii. Nu numai îngerii, ci şi demonii au capacitatea de a se deplasa rapid în spaţiu. Demonii au şi posibilitatea de a teleporta atât materia pământească brută, cât şi oamenii. În Viaţa Sfântului Ioan, arhiepiscopul Novgorodului, se descrie călătoria pe care el a făcut-o călare pe un drac de la Novgorod la Ierusalim şi înapoi. Şi toată această călătorie a fost făcută după miezul nopţii, durând două-trei ore. E o dovadă că viteza de mişcare a duhurilor necurate, deşi mare, nu e nicidecum nemărginită.

Demonii, asemenea îngerilor, au aşijderea capacitatea să facă schimbări uimitoare în natura vizibilă. Duhurile imateriale, create dintr-o substanţă mai subtilă decât omul, au fost înzestrate de la început cu forţe care le îngăduie să exercite o influenţă puternică asupra lumii materiale; în afară de aceasta, ele au cunoştinţe incomparabil mai mari despre organizarea şi legile universului, stăpânesc mijloace care le fac în stare să înfrunte legile lumii vizibile.

Unde locuiesc diavolii?

Duhurile rele au locurile lor de şedere, sălaşurile lor, corespunzătoare esenţei lor şi calităţilor însuşite în mod samavolnic. Locul de sălăşluire al demonilor este spaţiul de sub cer, adică văzduhul, suprafaţa pământului, şi genunea sau iadul. Prezenţa demonilor pe pământ este arătată clar în istorisirile evanghelice, în care sunt descrise diferitele lor fapte şi nelegiuiri. Ei reprezintă sursa diferitelor boli şi suferinţe, pot intra în oameni şi animale pentru a-i chinui.

Vorbind despre locurile propriu-zise ale raiului şi iadului, socotim potrivit să facem cunoscut punctul de vedere al ascetului american Serafim Roze. După părerea lui, „aceste locuri se găsesc în afara coordonatelor sistemului nostru spaţio-temporal; aeronava nu zboară nevăzută prin rai, iar un satelit al pământului prin al treilea cer, şi cu ajutorul forajului nu poţi ajunge până la sufletele care aşteaptă în iad Judecata de Apoi. Ele nu sunt acolo, ci într-un spaţiu de altă natură, care începe nemijlocit aici, dar se întinde ca şi cum în altă dimensiune”. Această teză corespunde întocmai răspunsului Sfântului Ioan Gură de Aur privitor la locul de aflare a raiului şi iadului: „După părerea mea, el este undeva în afara acestei lumi”, spune Sfântul în discuţiile pe marginea Epistolei Sfântului Apostolul Pavel către Romani.

Din Vieţile sfinţilor se vădeşte, de asemenea, că mai-marele duhurilor întunericului, satana, se găseşte în iad, iar la suprafaţa pământului şi în văzduh uneltesc dracii diriguiţi de stăpânii lor, adică de duhurile necurate din clanurile superioare. Demonii coboară în iad pentru a primi noi porunci şi instrucţiuni de la satana, îl informează asupra celor săvârşite de ei şi asupra a tot ce se face la suprafaţa pământului.

Cum acţionează diavolii asupra oamenilor?

Demonii şi-au dezlănţuit toată mânia asupra omului, care este chipul lui Dumnezeu. Toate eforturile lor sunt îndreptate spre a duce la pierzanie cât mai multe suflete omeneşti. „Diavolul te încearcă de peste tot – spune Sfântul Grigorie Teologul – te pândeşte unde să-ţi facă vreo pacoste, unde să-ţi găsească partea slabă, neapărată şi expusă pentru lovitură; cu cât e mai mare neprihănirea pe care o vede, cu atât mai mult caută s-o pângărească. Duhul necurat se poate înfăţişa sub chip prefăcut, întinzând ba o cursă, ba alta; el reprezintă fie adâncul întunericului (răul evident), fie că se transformă într-un înger luminos (se maschează sub chipul binelui şi cucereşte minţile zâmbind prefăcut), din care pricină trebuie să fim deosebit de atenţi, pentru ca în loc de lumină să nu ne întâlnim cu moartea”.

În lupta cu omul, duhurile necurate încearcă să influenţeze trupul, sau sfera imaginară, senzitivă şi volitivă.  Demonii intră înăuntrul corpului omenesc cu toată esenţa lor volatilă, aşa cum ar intra aerul. O descriere amănunţită a acestui fapt o găsim la Motovilov, într-o mărturie din care aflăm cum duhul necurat a pus stăpânire pe trupul lui, chinuindu-l timp de mulţi ani. Demonul, intrând în om, nu se amestecă cu sufletul, ci trăieşte în trup, posedându-i în chip forţat
sufletul şi trupul. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, „gazele au o însuşire de elasticitate deosebit de dezvoltată, adică însuşirea de a cuprinde un volum de diferite proporţii; este evident că şi demonii au această calitate, datorită căreia pot încăpea în număr mare într-un singur om”.

Intrând în om, potrivit mărturisirii Sfântului Ioan Casian, „dracii întunecă rău simţurile raţionale ale sufletului; (asta se întâmplă) asemeni simptomelor pe care omul le suferă din pricina vinului, a febrei sau a unui frig peste măsură de mare”. Demonul însă nu-şi poate face adăpost în sufletul nostru. „Duhurile necurate, spune acelaşi sfânt, nu pătrund în trupurile celor posedaţi de ele altfel decât punând mai întâi stăpânire pe mintea şi gândurile lor. Despuindu-le mintea de veşmântul temerii de Dumnezeu, aducerii aminte de Dumnezeu, duhurile necurate se năpustesc asupra oamenilor, ca asupra unor neapăraţi şi lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu şi de aceea uşor de cucerit, şi, în cele din urmă, se încuibează în ei, ca şi cum aceştia li s-ar da în posesie”. Despre aceleaşi lucruri vorbeşte şi Sfântul Grigorie Teologul: „Diavolul nu poate pune stăpânire pe noi în întregime prin nici un fel de mijloace; dacă stăpâneşte puternic pe unii, este pentru că aceştia s-au lăsat stăpâniţi de bună voie, fără să se împotrivească”.

În felul acesta se poate trage concluzia că instalarea directă a duhului necurat în om se produce numai cu slobozenie specială de la Dumnezeu, constituind adesea o urmare a vieţii desfrânate şi uşuratice a celui păcătos. De remarcat însă, că mai des se întâlneşte nu instalarea diavolului în om, nu îndrăcirea, ci posedarea omului prin subordonarea sufletului său voinţei demonice.

Una din principalele modalităţi de influenţă a duhurilor necurate asupra oamenilor este înrâurirea minţii lor prin sugerarea diferitelor gânduri păcătoase. Fiind inaccesibili pentru simţurile fizice ale omului, demonii, acţionând asupra minţii lui, îi insuflă diferite idei, pe care individul, netrăind o viaţă neprihănită, le ia drept idei proprii. Şi dacă le primeşte, le acceptă, devine astfel un promotor al releivoinţe străine, care încetul cu încetul îl domină în întregime.

Demonii, ştiind că oamenii iubesc adevărul, îmbracă masca dreptăţii şi, în felul acesta, toarnă otravă în discipolii lor. Aşa cândva diavolul a înşelat-o pe Eva, vorbindu-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ca şi cum ar fi repetat cuvintele lui
Dumnezeu, însă denaturându-le sensul.

Ofrandele, hrana diavolului

Un alt fel de sursă de hrană a demonilor sunt jertfirile. Iată ce spune în legătură cu aceasta Sfântul Vasile cel Mare: „Demonii, ca fiind căzuţi pradă voluptăţii şi patimilor, se delectează şi se hrănesc cu ofrande. În timp ce jertfele ard în foc, sângele lor se transformă, prin ardere, în vapori, şi, descompunându-se în felul acesta în particule fine, se preface într-o stare ce corespunde esenţei demonilor. Ei se hrănesc cu emanaţii, desigur nu aşa, ca şi cum le-ar mânca, sau şi-ar umple cu ele pântecele, ci asemeni unor animale, stridii şi altor făpturi de acest gen, care primesc hrană cu întreaga lor fiinţă. Din această pricină demonii devorează cu lăcomie gazele ce se produc în urma arderii jertfelor, şi inhalează fumul aromatelor aprinse, ca substanţe pe care şi le-au adaptat pentru hrană”.

Prin aceasta se explică, de altfel, cultul jertfirilor în faţa statuilor idolilor la popoarele păgâne. Toţi idolii, la care se închină păgânii, sunt înconjuraţi şi însoţiţi de prezenţa unor demoni, care îşi găsesc plăcerea în jertfele necurate. Pe lângă măcelării, acolo unde este aruncat sângele alterat şi închegat, se aciuează câinii, lacomi după astfel de hrană: la fel şi demonii, robi ai lăcomiei, căutând plăcere în miasmele şi putrefacţia sângelui jertfelor arse, dau târcoale jerfelnicelor şi statuilor consacrate lor înşile. Se prea poate să se alimenteze din asta chiar corpurile lor, alcătuite din aer şi foc, sau din amestecul acestor stihii.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.