Descoperire fabuloasă a unei femei în casa sa modestă: o pictură veche de 700 de ani, care acum valorează 6 milioane de euro!


Imagine: Philippe Lopez/AFP/Getty Images

Când oamenii își curăță casa, deseori găsesc comori vechi, cum ar fi o scrisoare prețioasă a unei iubite care s-a pierdut în timp. Dar nu în fiecare zi se găsește o pictură veche de 700 de ani, care valoarează milioane de dolari.

Potrivit site-ului Artnet News, o femeie în vârstă de peste 90 de ani din Compiegne, Franța, a descoperit recent că un tablou atârnat deasupra sobei sale este o adevărată capodoperă renascentistă. Obiectul se pare că este o lucrare de artă originală a pictorului renascentist Cenni di Pepo (cunoscut și sub numele de Cimabue), intitulată „Umilirea lui Hristos”. Tabloul este unul dintr-o serie care înfățișează diferitele etape ale Patimii Domnului Iisus Hristos.

Pictura a fost descoperită în iunie 2019, când femeia a decis să-și vândă casa împreună cu obiectele sale. Ea a contactat Acteon, o mică casă de licitații din orașul Senlis din apropiere, pentru o evaluare a conținutului casei. Valoarea inițială a picturii nesemnate a fost stabilită la 400.000 de euro. Însă, după ce tabloul i-a fost oferit lui Eric Turquin, un cunoscut evaluator din Paris, valoarea picturii a fost de 15 ori mai mare decât estimarea inițială. Turquin a estimat că tabloul lui Cimabue s-ar putea vinde între 4 milioane și 6 milioane de euro.

Maestrul expert este pe deplin încrezător în evaluarea sa. Dovada autenticității picturii, potrivit lui Turquin, provine dintr-una destul de neobișnuită – găurile de vierme din panoul de plop, care se regăsesc şi în celelalte picturi asemănătoare ale lui Cimabue.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.