Denumirea de “Înaltă Poartă” nu vine de la “poarta mare” a Seraiului, ci de la poetul Ovidiu

1
3.160 vizualizari

palat sultanOriginea expresiei “Înalta Poartă”, folosită foarte adesea în documentele istorice ca reprezentând puterea sultanilor din Imperiul Otoman, are o istorie enigmatică. Nu ne este cunoscut ca până astăzi să se fi încercat cu temei, pornind de la texte şi documente, o explicitare a sensului originar al ei. Drept care încercăm acum o interpretare, tot poetică – invocându-l pe poetul Ovidiu „geticul” (-43 î.Hr. – 18 d.Hr.) şi anume itinerarul parcurs de amar pedepsitul bard al „amorurilor gingaşe” spre Pontul Euxin (Mafea Neagră), până la Tomis (Constanţa). În epistola a 10-a din cartea I a Tristelor, poetul ne descrie temerile sale pe corabia ce-l purta: „Spre Bosforul pe care-l străjuie Bizanţul, / Pe unde-i poarta vastă spre cele două mări”.

Aşadar: să nu stea „poarta vastă” din stihul ovidian la originea enigmaticei formule care chezăşuia stăpânirea otomană? Byzantium din textul latin este Constantinopol, numit de turci Stambul, centrul stăpînirii politice şi militare a osmanliilor. „Înalta Poartă” (bab-i’ali) ajunge să simbolizeze şi puterea jurisdicţională a sultanilor, devenind emblema şi denumirea oficială în relaţiile externe ale Imperiului Otoman. Să provină oare denumirea în cauză numai de la „poarta mare” a Seraiului – palatului – construită abia în 1478 – aşa cum ni s-a transmis sau datarea expresiei ar fi de plasat într-o epocă anterioară?

Dacă ultima ipoteză ar fi adevărată, atunci cum s-a penetrat această formulă în nomenclatura oficială otomană? Poate că scrierile bizantine ar fi putut intermedia adoptarea ei şi că transmiterea denumirii s-ar datora în primul rând filologilor, cronicarilor şi traducătorilor bizantini din secolele XIII şi XIV ai clasicilor antici, printre care un loc deosebit îl ocupă învăţatul Maximos Planudes, traducător al lui Ovidiu şi fost ambasador al Bizanţului la Veneţia.