Cum l-a păcălit Mussolini pe Hitler, fabulând despre grandoarea armatei Italiei

mussolini_hitlerLider fascist al Italiei timp de douăzeci şi trei de ani, Benito Mussolini a considerat ca propaganda (aceasta însemnând farse şi minciuni) reprezenta esenţa puterii pe care el o deţinea. Umplându-şi publicul cu „armate de aplauze” care să provoace entuziasmul de masa necesar, principala lui problemă era faptul că lăsa fantezia să înlocuiască realitatea. Pregătindu-se pentru intrarea Italiei în cel de-al doilea război mondial, la 21 aprilie 1940 îl însărcinează pe purtătorul lui de cuvânt, Virgion Gayda, să declare: „întreaga zonă mediteraneană s-a aflat sub controlul forţelor navale şi aeriene italiene…” Nu era deloc adevărat.

Se lăuda că are 8 milioane de soldaţi şi n-avea decât 1 milion…

El i-a spus lui Hitler că peste opt milioane de soldaţi şi şaptezeci de divizii sunt disponibile şi că Italia poate produce dublul acestei cifre dacă Germania o ajută cu echipamentul. Dar Italia nu putea aşa ceva. Numărul real era de un milion de soldaţi şi mai puţin de douăzeci de divizii. Mussolini vorbea de opt milioane de baionete; de fapt, Italia nu dispunea nici de baionetele necesare celor 1,3 milioane de carabine existente la momentul respectiv.

8.500 de avioane din imaginaţia lui Mussolini nu erau decât 585 de avioane de luptă

Insinuând că deţine trei divizii cuirasate, inclusiv tancuri de douăzeci şi cinci de tone fiecare, cu un design avansat, Benito spunea adevărul – doar în imaginaţia sa. Cel mai puternic echipament blindat mobil pe care îl deţinea Italia era constituit din autovehicule cuirasate de 3,5 tone, achiziţionate de la britanici, înarmate doar cu mitraliere, iar blindajul era atât de subţire încât şi armele mici de foc îl puteau penetra. Cât priveşte cele 8.530 de avioane de război italieneşti, şi aici era vorba de un calcul greşit: Italia avea doar 454 de bombardiere şi 129 de avioane de vânătoare.

Mult lăudata marină italiană n-a tras nici măcar un foc de armă

Marina Italiei avea într-adevăr opt nave de război şi cea mai mare flotă de submarine din lume în 1939, dar navele de război fuseseră construite în mare viteză, în detrimentul protecţiei blindate şi al razei de acţiune, în timp ce submarinele s-au dovedit inutile, fiind prea lente pentru a se cufunda la timp. Numai două nave de război au fost implicate vreodată într-un conflict, dincolo de coasta Calabriei, la 9 iulie 1940. Bătălia a durat doar câteva minute, dar Mussolini le-a spus germanilor că fusese distrusă jumătate din marina britanică aflată în Mediterana. Ulterior, şefii aviaţiei italiene rivale au pretins că „nici măcar un foc tras de aceste nave de război extrem de costisitoare nu a atins inamicul pe parcursul întregului război”. Şi, într-o întâlnire ce a avut loc la Roma la data de 10 martie 1940 cu ministrul de Externe german, Joachim von Ribbentrop, Mussolini a afirmat că „aproape toţi civilii italieni fuseseră sacrificaţi pentru producerea de armament” – când, de fapt, nu se făcea nimic pentru a întări puterea armatei.

Ştiind ce vorbă-goală era Mussolini în realitate, germanii, pentru a-i furniza echipamentul necesar marinei şi a-l împinge în război ca aliatul lor, i-au jucat, în schimb, o farsă. La începutul anului 1940, Hitler îl informa pe „Il Duce” că Germania este pregătită să atace în vest cu peste 200 de divizii complet echipate şi că intenţionează să câştige războiul în acea vară. Mussolini, căruia îi plăcea la nebunie să vadă numai partea roz a lucrurilor, l-a crezut pe Fiihrer, a intrat în război şi astfel, cinci ani mai târziu, s-a trezit atârnat de o lustră cu o frânghie în jurul gâtului, strangulat de partizani italieni înfuriaţi care, o dată războiul pierdut, se saturaseră de minciunile lui.

Comments are closed.