Adevăraţii vinovaţi al celui de-al doilea război mondial: marii finanţişti americani

Iată o întrebare care stă în mintea celor pasionaţi de istorie: De ce marea finanţă internaţională îl aduce pe Hitler la putere în Germania, îi susţine efortul de înarmare şi, mai cu seamă, nici până la finele războiului (adică fără întrerupere) nu încetează să sprijine maşina de război germană?

Mari bancheri şi industriaşi cer venirea la putere a lui Hitler

În realitate, industriaşii şi afaceriştii bogaţi din cercurile financiar-bancare internaţionale au fost cei care i-au garantat succesul lui Hitler. După ce Hitler a pierdut votul popular în cadrul alegerilor organizate în 1932, în favoarea bătrânului erou de război, feldmareşalul Paul von Hindenburg, treizeci şi nouă de lideri din lumea afacerilor, cu nume cunoscute precum Krupp, Siemens, Thyssen, Bosch au semnat o petiţie adresată lui Paul von Hindenburg în care se cerea ca Hitler să fie numit Cancelar al Germaniei.

Acest târg, care l-a adus pe Hitler la conducerea guvernului, a fost făcut în casa bancherului baron Kurt von Schroeder, la 4 ianuarie 1933. Potrivit spuselor lui Eustace Mullins, la această întâlnire au luat parte de asemenea şi John Foster şi Allen Dulles de la firma de avocaţi Sullivan&Cromwell din New York, care reprezentau Banca Schroeder. Anul următor, atunci când Rosenberg l-a reprezentat pe Hitler în Anglia, el s-a întâlnit cu directorul sucursalei de la Londra a băncii lui Schroeder, T.C. Tiarks, care era şi director în cadrul Băncii Angliei. Pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial, banca Schroeder a acţionat ca agent financiar pentru Germania, atât în Anglia, cât şi în S.U.A.

Principala sursă de putere a lui Hitler: concernul Farben

Însă sursa principală de putere a lui Hitler venea de la un cartel de chimicale numit I.G. Farben (numele este prescurtarea de la Interssen Gemeinschaft Farben). Importanţa sprijinului acordat de I.G. Farben mişcării socialiste a fost relevată într-o carte despre cartel, care afirma: „fără imensele facilităţi de producţie ale I.G. Farben, departamentul său dezvoltat de cercetări, variata experienţă tehnică şi concentrarea sa monopolistă de putere economică, Germania nu şi-ar fi putut permite să înceapă războiul de agresiune din septembrie 1939”.

Celebrul bancher american Morgan, în spatele lui Farben, deci şi a lui Hitler

Exista însă o sursă mai puţin cunoscută a enormei puteri economice de care se bucura I.G. Farben: Wall Street, SUA. Fără capitalul oferit de Wall Street, în primul rând nu ar fi existat niciun I.G. Farben şi, aproape sigur, niciun Adolf Hitler şi nici un al doilea război mondial.

I.G. Farben s-a înfiinţat în 1924, când bancherul [cetăţean] american Charles Dawes a contractat o serie de împrumuturi externe totalizând 800 de milioane de dolari pentru a organiza marile companii de oţel şi chimicale în carteluri, printre care şi I.G. Farben. Profesorul Carrol Quigley defineşte Planul Dawes: „în mare, un proiect al lui J.P. Morgan”. A nu se uita că acest Charles Dawes a devenit şi vice-preşedintele SUA între 1924 şi 1928.

Trei companii participante la Wall Street, Dillon, Read&Co, Harris, Ford&Co, împreună cu National City, s-au ocupat de trei sferturi din împrumuturile folosite pentru crearea acestor carteluri.

Adevărata miză a lui Farben: transformarea cărbunelui în benzină

Adevărata importanţă a I.G. Farben în eforturile de război ale lui Adolf Hitler consta în utilizarea procesului cunoscut ca hidrogenare, producerea de benzină din cărbune, creată de cartelul de chimicale I.G. Farben. Germania nu dispunea de resurse naturale pentru producţia de benzină, şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost înfrântă în primul război mondial.

Un om de ştiinţă german a descoperit în 1909 procesul de transformare a cărbunelui în benzină (Germania dispunea de mari rezerve de cărbune), dar procesul tehnologic nu fusese definitivat în timpul războiului. În august 1927, Standard Oil a acceptat să participe la un program de cooperare în domeniul cercetării şi dezvoltării procesului de hidrogenare, pentru a rafina petrolul necesar Germaniei pentru a pregăti cel de-al doilea război mondial.

Şi, în cele din urmă, la 9 noiembrie 1929, cele două companii gigantice au semnat un contract de cartel. După cum s-a exprimat un purtător de cuvânt al companiei Standard Oil: „I.G. Farben nu va intra pe piaţa ţiţeiului – şi noi nu vom intra pe piaţa chimicalelor”.

De ce n-au fost bombardate de aliaţi rafinăriile I.G. Farben?

Acest contract de cartel a fost extrem de important pentru război, căci, până la sfârşitul războiului, Germania a ajuns să asigure prin eforturi proprii 75% din necesarul de combustibil prin sintetizare. Mai important a fost faptul că aceste uzine n-au fost bombardate de Aliaţi, aşa că, până la sfârşitul războiului, cam 25-30 de rafinării germane erau încă funcţionale, fiind afectate în proporţie de numai 15%.

Şi bancherul american Rockefeller se afla în spatele lui Farben…

William Bramley, un autor american, remarca existenţa următoarelor conexiuni financiar-bancare internaţionale: Max Warburg, un important bancher [cetăţean] german, şi fratele său, Paul Warburg, care jucase un rol crucial în înfiinţarea Sistemului Rezervelor Federale din SUA, erau totodată directori la Interessen Gemeinschaft Farben sau I.G. Farben. La rândul său, H.A. Metz de la I.G. Farben era director al Băncii Warburg din Manhattan, care mai târziu a devenit o parte componentă a lui Chase Manhattan Bank,
ce aparţinea familiei Rockefeller.

Unul dintre directorii americani de la I.G. Farben era C.E. Mitchell, care era şi unul dintre directorii Băncii Rezervelor Federale din New York şi ai lui National City Bank, aparţinând familiei Warburg. Preşedintele concernului I.G. Farben din Germania, Herman Schmitz, era de asemenea şi membru al consiliilor de administraţie de la Deutsche Bank şi Banca de Reglementări Internaţionale. În 1929, Schmitz a fost ales preşedinte al consiliului de Administraţie al National City Bank, devenită acum Citibank.

Aşadar, cine a fost de vină pentru susţinerea lui Hitler? Tot americanii!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.