Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Dictatorul italian Mussolini era agent secret britanic

95

Mussolini18Documente de arhivă relevă faptul că în 1917, la începuturile carierei sale politice, dictatorul italian Benito Mussolini a colaborat cu serviciul secret britanic MI5.

Cel puţin un an de zile, tânărul ziarist socialist, pe atunci în vârstă de 34 de ani, a fost plătit de britanici cu 100 lire pe săptămână (aproximativ 6000 lire în zilele noastre) pentru publicarea de articole pro-război în ziarul său “Il Popolo d’Italia”, una dintre cele mai ingenioase maşini de propagandă, astfel încât trupele italiene să lupte în continuare pe frontul Primului Război Mondial.

Plăţile către Mussolini au fost autorizate de Sir Samuel Hoare, reprezentantul MI 5 la Roma şi coordonatorul celor aproximativ 100 de ofiţeri britanici ce acţionau pe teritoriul Italiei. Surprinzătoarea descoperire a fost făcută de Peter Martland, istoric la Cambridge, care explică: “Ultimul aliat de bază al Marii Britanii în Primul Război Mondial era Italia, după ce revoluţia scosese Rusia pe tuşă”.

Mussolini a fost plătit cu 100 de lire sterline, timp de un an, începând cu toamna lui 1917 pentru a milita pentru menţinerea Italiei în război. “Era o sumă exorbitantă pentru cineva care lucra ca ziarist în perioada respectivă, dar totuşi modică prin comparaţie cu cele patru milioane de lire cheltuite zilnic de Marea Britanie pe perioada războiului. Deşi nu deţin probe clare în acest sens, suspectez că Mussolini, care era mare afemeiat, cheltuia mare parte din aceşti bani cu iubitele sale”, mai spune Martland.

Dictatorul fascist Benito Mussolini a preluat puterea în 1922, colaborând cu liderul nazist Adolf Hitler în timpului celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa: www.ziua.ro

Orgoni Crystal