Cum a putut un copil de 3 ani să ştie că bunicul ei, aflat la 80 de km distanţă, a avut atac de cord?

42 vizualizari

Noi avem ceea ce se numeşte „portar” – care stă de veghe la intrarea în creierul nostru raţional, deductiv, filtrând toate informaţiile venite de la partea subconştientă a minţii, pe măsură ce acestea încearcă să iasă la suprafaţă. În parte, aceasta se datorează faptului că am fost îndoctrinaţi să credem că „instinctele”, „reacţiile viscerale” sunt mai puţin importante, dar este şi un proces natural de protejare a creierului împotriva supraîncărcării cu informaţii. Acest filtru a devenit o parte din noi. Dar sub această suprafaţă informaţia empatică există încă şi poate fi recunoscută de toţi aceia dintre noi care nu au fost crescuţi cu ideea că trebuie să respingă subconştientul, în loc să fie învăţaţi să-i folosească potenţialul.

Doamna Jopson din Kent a ilustrat acest efect, descriind ce i s-a întâmplat în aprilie 1973. Fiica ei mai mare, care pe vremea aceea nu împlinise trei ani, se juca cu ea în curte. Dintr-o dată, fetiţa a anunţat-o că bunicul este bolnav. Surprinsă, doamna Jopson a cerut amănunte, iar fetiţa a continuat să spună că bunicul ei, care pe atunci se afla la aproape 80 de kilometri distanţă, la Londra şi despre care familia ştia că e foarte sănătos, este de fapt foarte bolnav.

În aceeaşi zi a sosit ştirea că într-adevăr bunicul se îmbolnăvise subit. Mai târziu, s-a stabilit ca bătrânul a suferit un atac de cord, aparent exact în momentul în care nepoata lui de doi ani s-a „acordat” pe această realitate, la zeci de kilometri distanţă. Cel mai bun lucru pe care-l putem face cu un asemenea copil este să nu-l tratăm drept „ciudat” sau „diferit”, pentru că doar aşa va putea continua cu aceste experienţe de-a lungul întregii vieţi.