În conformitate cu învățăturile islamice, există multe alte planete care susțin viața și care există în întreg Universul. De asemenea, se menționează că unii dintre extratereştrii de pe aceste planete vor invada Pământul într-o zi… şi ei vor folosi „găurile de vierme” pentru a călători pe Pământ!
Conform aceloraşi învăţături islamice, o asemenea „gaură de vierme” există chiar aici, pe Pământ, aceasta conectând Terra cu o altă planetă din Univers. Într-o zi, extratereştrii de pe planetă se vor folosi de această „gaură de vierme” pentru a invada Pământul. Allah a oferit o metodă de transport a îngerilor săi în întreg Universul. Coranul le-a numit „Maarej”, iar acestea reprezintă modalităţi pe care îngerii le folosesc pentru a călători pe distanțe lungi; astăzi, musulmanii ştiu că aceste „Maarej” reprezintă ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „găuri de vierme”.
Dar, musulmanii cred, de asemenea, că aceste „găuri de vierme” au fost folosite nu numai de către profetul Mahomed și îngerii săi, dar şi de rasele extraterestre ostile numite „Yagog și Magog”. Conform aceluiaşi Coran, capetele acestui Meraaj arată ca două scoici (exact cum ştiinţa modernă descrie intrările găurilor de vierme).
Dar, la un moment dat, la capetele acestor „Maarej” au fost construite nişte zăgazuri, pentru ca ele să nu mai fie accesate de către rasa extraterestră malefică „Yagog și Magog” şi astfel ca ea să nu mai facă ravagii pe Pământ. Acum, demonii malefici Yagog și Magog se află nu pe Pământ, ci sunt prinşi pe o altă planetă. Într-o zi, aceste zăgazuri se vor rupe, iar Yagog și Magog vor invada din nou Pământul…
Multe surprize găsim în Coran, nu?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











