Chinezii au inventat farfuria zburătoare


farfurie-zburatoareO companie din China a inventat farfuria zburătoare salvatoare. Ea este controlată cu ajutorul unei telecomenzi, iar autorităţile vor să o folosească pentru monitorizarea pădurilor, în cazul incendiilor, şi a zonelor înalte. Prototipul construit este galben, are un diametru de 12 metri, se poate înălţa până la zece metri şi poate circula 40 de minute fără încetare, cu o viteză de 50 km/h, informează Ananova.

Prototipul care a putut fi văzut pe cerul oraşului Harbin, din provincia chineză Heilongjiang, a fost realizat în 12 ani. Costurile farfuriei zburătoare s-au ridicat la două milioane de dolari şi au fost acoperite de compania The Harbin Smart Special Aerocraft. Ea va mai fi dotată cu sistem de fotografiere, urmărire computerizată la sol şi lumini de urgenţă.

Încă nu se cunoaşte preţul la care va fi distribuit micuţul robot zburător, dar el va fi lansat, în varianta finală, în luna septembrie. Inventatorii au specificat că cei care conduc maşinăria de la sol ar trebui special instruiţi pentru acest lucru.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.