Conform unor ezoterişti, extratereştrii avansaţi care au venit pe Terra acum câteva sute de mii de ani, au folosit o inginerie genetică avansată, concepând „omul” ca hibrid de muncă; pentru asta, ei au folosit propriile lor celule modificate genetic. Acest om era adaptat la condiţiile planetei, dar avea un coeficient de inteligenţă redus suficient cât să fie condus.
Primul experiment al extratereştrilor eşuează lamentabil, rezultatul obţinut fiind primele maimuţe, pe care le-au lăsat libere în natură. Astfel se explică veriga lipsă dintre maimuţă şi om, şi care i-a dat lui Charles Darwin teoria evoluţionistă peste cap şi a generat multe discuţii contradictorii în lumea cercetătorilor.
Și cel de-al doilea experiment de concepere a omului dă într-o oarecare măsură greş; acestea sunt miturile facerii primului om, deoarece hibrizii-oameni rezultaţi aveau un coeficient de inteligenţă mai ridicat decât standardele prevăzute.
Aceşti hibrizi sunt prima rasă de oameni. Din această rasă descind chinezii şi asiaticii în general. Aşa se explică de ce comparativ cu celelalte rase create ulterior, sunt cei mai numeroşi. Ei au fost primii.
Este foarte stranie asemănarea dintre chinezi şi anumite „zeităţi” pictate pe pereţii interiori ai piramidelor din Egipt şi templelor din Mesopotamia, dar şi mai stranie este asemănarea lor cu extraterestrul decedat la Roswell.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025