Chiar a reuşit un om să treacă instantaneu printr-o falie a continuumului spațiu-timp, din 1876 până în anul 1950? Incredibilul caz Rudolf Fentz


Acesta este cel mai misterios dintre cazurile de care s-a ocupat poliția din New York şi care a fost publicat de mai multe reviste de paranormal. Într-o seară de iunie 1950, un om îmbrăcat bizar a fost văzut pe Times Square, în New York. Acel om, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost zărit în mijlocul unei mulțimi care ieșea de la un spectacol de teatru, în jurul orei 23,15. Necunoscutul purta veșminte demodate: un joben, o jachetă în stil vechi cu un rând de nasturi, pantaloni mulați, cu carouri albe și negre, pantofi încheiați cu catarame.

Nimeni nu putea să spună cum ajunsese acest om în stradă. Martorii au declarat că l-au văzut stând nemișcat în mijlocul intersecției, privind cu un aer înspăimântat luminile din intersecție, ca și cum le-ar fi văzut atunci pentru prima oară.

La un moment dat, a încercat să traverseze. Un agent de poliție, postat la colțul străzii, l-a zărit, dar înainte de a putea să-l ajungă din urmă, omul s-a îndreptat spre mijlocul străzii, fără să-i pese de automobile. Un taxi l-a lovit în plin și, până să sosească ambulanța, el deja murise…

A fost transportat în cele din urmă la morgă, unde toate obiectele găsite asupra lui au fost meticulos examinate. Avea printre altele: o monedă veche de bronz, din secolul XIX; o notă de la un grajd din Lexington Avenue, în care se specifica „Pentru hrana și adăpostirea unui cal și gararea unei trăsuri – 3 dolari”; 70 de dolari în bancnote vechi; câteva cărți de vizită pe numele Rudolf Fentz, domiciliat în Fifth Avenue; o scrisoare având un timbru poștal din iunie 1876.

Nu se observa pe niciunul dintre aceste obiecte trecerea timpului. Primele cercetări au permis stabilirea faptului că adresa din Fifth Avenue a presupusului Rudolf Fentz corespundea unui magazin al cărui proprietar a declarat că nu știe exact istoricul clădirii.  Nimeni nu auzise să se vorbească despre Rudolf Fentz, al cărui nume nu figura în niciun anuar telefonic. Controlul realizat asupra amprentelor sale digitale în cataloagele de la New York și Washington nu a dat niciun rezultat.

Căpitanul Rihn de la Poliţie şi-a continuat cercetările. El va găsi într-un anuar telefonic din 1939 un Rudolf Fentz jr. precum și adresa acestuia. Ducându-se acolo a aflat că în 1939 Fentz avea 65 de ani și că lucra la o bancă din apropiere. În 1940, el a obținut pensionarea și s-a mutat. De la bancă i s-a spus că Fentz a murit 5 ani mai târziu, în 1945, dar văduva sa mai trăia încă în Florida.

Aceasta a răspuns scrisorii trimise de căpitanul Rihn, scriindu-i că tatăl soțului său dispăruse misterios în vara anului 1876. Familia sa a făcut cercetări amănunțite și costisitoare care s-au soldat însă cu un eșec: niciun semn de la cel dispărut!

Căpitanul Rihn a descoperit mai târziu o listă cu persoanele dispărute în 1876. Numele lui Rudolf Fentz figura acolo: în momentul dispariției acesta avea 29 de ani. Vârsta și descrierea hainelor pe care le purta corespund exact cu cele ale victimei din Times Square!

Interpretarea incredibilă a acestui fapt este posibilă prin fenomenul de transfer instantaneu în timp sau călătorie în timp. Printr-un considerabil concurs de împrejurări, un om a putut, fără ajutorul științei sau a unei inițieri, să treacă peste un „prag interzis” pătrunzând într-o falie a continuumului spațiu-timp, pentru a se regăsi, într-o secundă, 74 de ani mai târziu.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO