Conform cercetătorilor, „planeta a 9-a” („planeta X” sau Nibiru cum mai este ea cunoscută) poate aparţine altor lumi, dar ea a fost capturată de sistemul nostru solar. Oamenii de ştiinţă cred că planeta enigmatică perturbă în mod substanțial orbitele obiectelor cereşti transneptuniene (aflate în întinderile îndepărtate ale sistemului nostru solar).
Această planetă enigmatică a stârnit deja interesul și imaginația astronomilor și fanilor SF de zeci de ani. Dar, cel mai ciudat lucru e următorul fapt: marea majoritate a cercetătorilor cred cu tărie că planeta se află acolo, şi totuşi ea nu a fost văzută până acum.
Experții au propus mai multe posibilități, dar o nouă teorie – mai bizară decât toate celelalte – sugerează faptul că planeta X ar fi putut fi capturată de Soarele nostru. „Este foarte plauzibil ca planeta a 9-a să fi fost o planetă „liberă”, ce pluteşte în spaţiu, neataşată la vreo stea”, a declarat James Vesper, de la Universitatea New Mexico (SUA), în timpul unei conferințe de presă de la Reuniunea a 229-a a Societăţii Astronomice Americane din Grapevine, Texas.
Profesorul lui Vesper, specialistul în matematică și fizică Paul Mason, a efectuat numai puţin de 156 de simulări privind eventualele întâlniri între sistemul nostru solar și difere planete liber-plutitoare, de diferite dimensiuni și traiectorii.
„Planetele liber-plutitoare pot fi des întâlnite în galaxie, iar mai multe au fost observate în vecinătatea sistemului nostru solar (…) Speculăm faptul că, dacă acest gen de planete sunt atât de des întâlnite așa cum s-a prezis, atunci planeta a 9-a poate fi o astfel de planetă liber-plutitoare”, au scris oamenii de ştiinţă într-un document ataşat conferinţei.
Conform simulărilor, în 60% din cazul acestor întâlniri, exoplaneta va fi aruncată în afara sistemului solar, putând chiar „fura” cu ea o planetă din sistemul nostru solar. Dar, în 40% din cazuri, exoplaneta va sfârși prin a fi capturată de sistemul nostru solar.
Experții susțin că vom putea găsi dovezi concludente ale existenței planetei a 9-a până în 2019. Cu toate acestea, Mike Brown, unul dintre experții care au propus existența planetei X, crede că acest mister nu va rămâne ascuns pentru mult timp și planeta şi-ar putea dezvălui existența în următoarele 16 luni.
Se crede că planeta X ar fi de 4 ori mai mare decât dimensiunea Pământului, de zece ori mai mare decât masa Pământului, iar orbita sa în jurul Soarelui este cuprinsă între 10.000 și 20.000 de ani.
Sursa: space.com
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











