După o cercetare mai atentă al celui mai misterios personaj legendar al Egiptului, Thoth, apare o imagine interesantă. Thoth era foarte venerat în panteonul egiptean. Scrierile din perioada târzie (700-323 î.Hr.) îl descriu ca pe un zeu, care ține „inima și limba lui Ra”. În ediția din 1908 a lucrării „The Americana: A Universal Reference Library”, Thoth este descris ca una dintre cele mai interesante figuri din mitologia egipteană: „(…) este zeul timpului și al diviziunilor sale; el este măsurătorul și zeul măsurătorilor. El este dirijorul morților. El este și zeul inteligenței umane, căruia îi sunt atribuite toate producțiile artei umane. Lui îi este atribuită toată literatura Egiptului – toate scrierile care se referă la diferite științe, matematică, astronomie, medicină, muzică. Thoth este, de asemenea, creditat cu invenția alchimiei și a magiei.”
În cele mai vechi scrieri egiptene, Thoth nu era un zeu, ci un conducător în carne și oase, cunoscut ca un profesor important al omenirii, care se presupune că a lăsat în urmă o mare bibliotecă de cunoștințe și științe pentru generațiile viitoare. Istoricul fenician Sanchuniathon a scris în secolul al XIII-lea î.Hr. că Thoth a fost cândva conducătorul unui regat insular vestic, înainte ca preoții egipteni să-l transforme într-un zeu. Mult timp s-a crezut că scrierile lui Sanchuniathon au fost inventate de greci, până la săpăturile în Siria în 1929, care au dezvăluit scrieri feniciene ce susțin afirmațiile sale, făcute cu secole înainte de traducerile grecești. Aceste scrieri ne oferă o relatare detaliată despre sosirea și influența lui Thoth asupra Egiptului antic.
Insula vestică din care a venit Thoth este o civilizație pierdută de tipul Atlantidei. Teoria Atlantidei a fost întotdeauna ridiculizată de mediul academic, dar pe 2 iulie 2012 lucrurile au devenit interesante când cotidianul britanic „Daily Mail” a publicat un articol despre o echipă de scafandri de la Universitatea St. Andrews care a descoperit movile subacvatice și urme ale unui sat din Marea Britanie înghițit de către mare acum mai bine de 8.500 de ani.
E posibil ca Thoth să fi fost din Atlantida sau dintr-o altă formă de civilizație pierdută, dar la fel de posibilă ar fi şi explicaţia ca Thoth să fi descins dintr-o rasă interstelară care a vizitat odată Pământul. Posibil, el ar fi moștenit o cantitate imensă de cunoștințe și o stăpânire asupra energiilor care apar în mod natural în atmosferă. Dacă această cunoaștere superioară a fost împărtășită cu vechii egipteni, ea a fost în cele din urmă distrusă și uitată odată cu trecerea a mii de ani, și apariţia altor evenimente catastrofale.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025