Extraterestrul Thoth a fost arhitectul Marii Piramide de la Giza? Totul pentru a accelera evoluţia sufletelor?


Iată o teorie a conspiraţiei foarte interesantă despre trecutul planetei noastre, teorie întâlnită într-o carte. Pe scurt, teoria ne spune următoarele:

* În urmă cu aproximativ 12.500 de ani, un extraterestru numit Thoth a înființat o școală de mistere pe malul fluviului Nil, între ceea ce astăzi sunt Luxor și Cairo.

* Thoth a fost arhitectul/ inginerul din spatele Marii Piramide de la Giza, care a fost construită folosindu-se tehnologia laser și a sunetului. Intenția lui Thoth a fost să folosească piramida ca o cameră de înălțare pentru a accelera evoluția sufletelor care erau pregătite să fie accelerate.

* Majoritatea studenților lui Thoth erau din vremea Atlantidei și îi urmaseră învățăturile și în timpul acelei perioade.

* Probabil cele mai bune învățături scrise ale lui Thoth se află în Tăbliţele de Smarald – o traducere a mai multor tăbliţe de piatră care se presupune că sunt ascunse într-o peșteră din munți, în statul american Colorado.

* Scrise în proză pentametrică, cuvintele sunt „cifrate” chiar și în cazul traducerii, asta însemnând că în ele se află o vibrație care îi acordează pe studenții serioși la energiile lui Thoth. Cu alte cuvinte, tăbliţele reprezintă o inițiere pentru aceia care sunt deschiși să primească transmisiunea directă de înțelepciune de la Thoth.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.