Ştiaţi că înainte de 1944, britanicii au dorit să-l asasineze pe Hitler cu ajutorul unui lunetist? Planul a fost pe cât de îndrăzneț pe atât de simplu. În miez de noapte, un mic avion zbura peste Alpii bavarezi. Un lunetist britanic deghizat în uniforme militare naziste ar fi fost paraşutat în interiorul teritoriului german, unde ar fi luat contact cu un ghid polonez. Cei doi ar fi mărşăluit în tăcere prin pădure şi apoi s-ar fi infiltrat într-o bază nazistă izolată, folosită de către Adolf Hitler. Când Hitler ieşea la plimbare dimineața devreme, lunetistul, ascuns în frunziș, ar fi apăsat pe trăgaci o dată şi l-ar fi asasinat pe dictatorul nazist.
Acesta era planul secret britanic al lui Special Operations Executive (serviciul secret britanic din timpul celui de-al doilea război mondial), după ce a fost capturat un fost bodyguard personal al lui Hitler. Prizonierul le-a spus britanicilor că dimineața devreme Fuhrer-ul se plimba în jurul bazei naziste, având un cordon de securitate limitat. Departamentul de planificare al lui Special Operations Executive a sugerat mai multe planuri diferite de asasinat, inclusiv un atac cu un batalion de paraşutişti, dar până la urmă s-a decis varianta lunetistului, deoarece ar fi putut părea drept un act de trădare din partea armatei germane.
Din păcate, planul nu a fost niciodată realizat, după ce comandanții britanici au decis că uciderea lui Hitler ar fi fost o idee proastă. Ei susțineau că asasinarea lui Hitler i-ar fi ajutat, de fapt, pe naziști. Premierul britanic, Winston Churchill, credea că uciderea lui Adolf ar fi contraproductivă, căci l-ar fi transformat pe Hitler într-un martir.