Aveţi în ultima vreme coşmaruri? Ştiţi de ce-apar ele? Iată cum puteţi scăpa de coşmaruri, conform literaturii ezoterice


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Un prieten foarte bun îmi povesteşte că de câteva zile visează câteva vise ce par reale, dar sunt, de fapt, coşmaruri. Într-unul din vise, soţia sa se transformase într-un fel de „criminal în serie”, atacând oamenii cu un cuţit; în altul, un adevărat război se defăşura în centrul unui oraş, iar prietenul meu trăgea fără milă cu mitraliera, omorând oameni.

Mi-a cerut sfatul ce-ar putea face ca să scape de asemenea coşmaruri. Culmea e că am mai auzit şi alte persoane care s-au plâns că au în ultima perioadă vise de tip coşmar.

Nu sunt în măsură să-mi permit a da sfaturi, dar vă pot aduce la cunoştinţe de ceea ce spun tradiţiile spirituale / literatura ezoterică cu privire la aceste coşmaruri şi cum putem scăpa de ele. De exemplu, în literatura parapsihologică se spune că de vină pentru coşmaruri ar fi forţele negative ca “Incubus” sau “Succubus”. Se spune că aceste coşmaruri apar deseori între orele 3 – 5 dimineaţa, în aşa zisele „ore ale vrăjitoarelor”, atunci când „vălul” care desparte lumea noastră de lumea cealaltă este cel mai subţire.

Ce puteţi face pentru a nu mai avea coşmaruri? Iată câteva sfaturi pertinente, conform literaturii ezoterice:
– Cereţi ajutorul îngerilor şi lui Dumnezeu pentru a vă proteja;
– Vizualizaţi o lumină albă în jurul fiinţei voastre;
– Puneţi mai multe cristale de protecţie în încăperea în care dormiţi (turmalina este cel mai bun, la fel ca cele mai multe alte cristale de culoare neagră, ca onix, obsidian, hematit etc);
– Ardeţi salvie sau smirnă în camera în care intenţionati să dormiţi, pentru a curăţa atmosfera;
– Înconjuraţi-vă vizual în foc alb / lumină pură albă înainte de a vă culca.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.