La sfârşitul anilor ’60, un inginer, pe nume Juergenson, publică o carte „Radioul – mijloc de comunicare cu cei morți”, după mai multe experimente, în care arată cum a reuşit să înregistreze mai multe voci de morţi. Psihologul letonian, Dr. Konstantin Raudive, l-a citit cu scepticism. Psihologul l-a vizitat pe Juergenson pentru a afla metodologia, a decis să facă propriul său experiment și curând a început să-și dezvolte propriile tehnici experimentale.
Așa cum i se întâmplase și lui Juergenson, Raudive a auzit vocea mamei sale decedate, care îl striga pe numele din copilărie: „Kostulit, sunt eu, mama ta.” În cele din urmă, psihologul a catalogat zeci de mii de voci, multe dintre ele supuse unor condiții de laborator stricte şi a scris şi el o carte pe această temă – „Neauzitul devine audibil”, bazată pe 72 000 de voci pe care el le-a înregistrat, voci care, e posibil, să fi aparţinut mai multor persoane decedate.
În anul 1971, inginerii-șefi de la Pye Records Ltd. au decis să realizeze un experiment controlat cu Raudive. Inginerii l-au invitat pe Raudive în laboratorul lor, unde au instalat un echipament special pentru a bloca orice semnale de radio sau de televiziune. Lui Raudive nu i s-a permis să atingă echipamentul.
Raudive utiliza un casetofon, care era monotorizat de un alt casetofon controlat. Tot ce putea face era să vorbească la microfon. Vocea lui Raudive a fost înregistrată timp de 18 minute și niciunul dintre cei care făceau experimentul nu a auzit alte sunete. Dar atunci când cercetătorii au mai ascultat o dată caseta, doar pentru amuzament, au auzit peste 200 sute de voci înregistrate pe casetă!
În anii ce au urmat, Juergenson și Raudive și-au continuat cercetările, care i-au inspirat pe mulți alți cercetători să rivalizeze cu experimentele lor. Dar criticile constante, care arătau că vocile misterioase înregistrate nu erau altceva decât sunetele produse de mintea umană sub aspectul vorbirii sau fragmente de unde de radio, au descurajat entuziasmul cercetărilor…