Un mare alpinist ne spune o povestire înfiorătoare despre munţii Himalaya: „Am văzut niște spirite, în formă de umbre negre, venind înspre mine…”


Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, pe granița dintre Nepal și China. În nepaleză numele muntelui este „Sagarmatha”, adică („Mama oceanului”), iar în Tibet este cunoscut sub numele de „Chomolungma” („Mama universului”). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

Acest vârf a fost escaladat de mai mulţi temerari în ultima jumătate de secol, dar, cea mai misterioasă rămâne cea a lui Sherpa Pemba Dorje. Acesta a reuşit cea mai rapidă ascensiune a vârfului Everest (în doar 8 ore şi 10 minute), pe 21 mai 2004. Însă, un eveniment bizar a avut loc trei zile mai târziu, pe 24 mai 2004. În timp ce încerca să abordeze partea sudică a vârfului, Dorje a dat peste un grup de alpinişti morţi, ale căror trupuri erau înghețate în zăpadă. Deodată, ceva supranatural s-a întâmplat. Iată propriile sale cuvinte:

„Când m-am oprit la o movilă de pietre, am văzut niște spirite în formă de umbre negre venind înspre mine, întinzându-și mâinile și cerându-mi ceva de mâncare. Cred că acestea erau spiritele unor alpiniști uciși în timpul urcării lor pe Muntele Everest. Trupurile multora dintre cei care au murit se află încă pe munte”.

Sherpa crede că fantomele din Everest nu vor avea liniște și nu vor părăsi muntele până când trupurile celor morţi nu vor fi înmormântate corespunzător. Însă, cu atâtea cadavre aflate în zonă, numărul lor crescând în fiecare an, este puțin probabil ca muntele să fie o zonă fără fantome prea curând.

Sursa (traducerea şi adaptarea): mounteverest.net


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.