În Marea Britanie, fantomele şi activităţile demonice sunt la mare modă


incubusDeşi am trecut de ceva vreme în era tehnologiei şi ştiinţei avansate, totuşi britanicii nu s-au îndepărtat de credinţele lor în fantome, spirite rele şi spectre, se arată într-un articol publicat în cotidianul The Telegraph. Într-o cercetare realizată de Lionel Fanthorpe, un cunoscut specialist în fenomene inexplicabile, aceasta arată că în ultimii 25 de ani s-au înregistrat 968 de cazuri de activitate demonică, dintre care 74 de cazuri au avut loc doar în regiunea Yorkshire. Aici s-au înregistrat şi cazuri de Incubus şi Succubus (demoni masculini şi feminini care vătămează oameni în timp ce dorm). Tot aici s-au raportat şi cazuri de „demoni de apă”, ca cel din lacul Filey Bay, în care martorii susţin că au văzut o creatură cu gâtul lung, corp de şarpe şi ochi lucitori.

Într-o altă regiune din Marea Britanie, Dartmoor, s-a raportat prezenţa lui Stephen, o formă demonică ce apare sub forma unui schelet, îmbrăcat cu o robă gri, celor ce îi trec pragul mormântului său. Într-o altă zonă, Wiltshire, s-au înregistrat foarte multe cazuri de prezenţa aşa-zişilor „câini-fantomă” (despre care puteţi citi mai multe în acest articol: Legenda câinilor-fantomă).


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu