Orgoni Crystal

 

Axa răului, axa în jurul căreia corpurile cereşti se aliniază

82

galaxie1000Oamenii de ştiinţă ne învaţă că Universul la scară mare este omogen şi izotrop. Altfel spus, la scară mare Universul este identic oricare ar fi direcţia în care privim. Aceasta era un principiu clar, evident şi de la el pleca întreaga cosmologie. Numai că…

În 2005 Kate Land şi Joao Magueijo, de la Imperial College London, au descoperit ceva straniu în fondul cosmologic de radiaţii. Ei au studiat datele transmise de sonda Wilkinson Microwave Anisotropy Probe (WMAP) şi au constatat că anumite zone fierbinţi şi reci erau distribuite uniform de-a lungul unei axe. Normal ar fi fost că distribuţia să fie aleatoare. Aceasta axa a primit şi un nume: „axa răului”. „Axa răului” pentru că existenţa ei punea mari probleme cosmologilor. Ei erau constrânşi să îşi modifice punctul de plecare a teoriilor lor.

Pentru a evita prăbuşirea multora dintre teoriile larg acceptate s-a spus că avem de-a face cu nişte erori. Erorile ar fi fost provocate de limitele de măsurare ale WMAP la care s-a adăugat efectul de lentilă gravitaţională a unui roi de galaxii aflat în vecinătatea noastră, spuneau cei ce contestau nu măsurătorile, ci modul lor de interpretare. Există deci o îndoiala rezonabilă, aşa că teoria veche era în siguranţă.

Dar, tot în 2005, au apărut rezultate noi, care se bazau pe alte date. Damien Hutsemékers, de la Universitatea Liege, Belgia, a studiat polarizarea luminii ce venea de la 355 quasari şi a constatat ceva la fel de ciudat. A descoperit că polarizarea luminii ce venea de la quasarii ce se aflau pe „axa răului” era mult mai ordonată decât ar fi fost normal (conform principiilor acceptate ale cosmologiei). Şi în acest caz s-au putut găsi argumente. Sunt prea puţini quasari luaţi în calcul, spuneau scepticii. Asta poate furniza interpretări eronate, adăugau ei. Există deci o îndoială rezonabilă, aşa că teoria veche era în siguranţă.

Dar mai era o problemă. Michael Longo, de la Universitatea Michigan, SUA, nu s-a interesat nici de fondul cosmologic de radiaţii, nici de polarizarea luminii emise de quasari. Pe el îl interesa ceva mai banal. Îl interesa orientarea axei de rotaţie a galaxiilor. A descoperit, la rândul său, ceva ciudat: axele de rotaţie a galaxiilor studiate păreau a se alinia cu „axa răului”. Calculele lui Longo arătau clar: probabilitatea ca o asemenea aliniere să se producă, în ipoteza Universului omogen şi izotrop, este de numai 0,4%!

Veţi spune că asta este confirmarea finală. Nu! Galaxiile studiate s-au format, probabil, din acelaşi nor de materie, aşa că este destul de firesc ca ele să aibă axele de rotaţie aliniate. Există deci o îndoiala rezonabilă, aşa că teoria veche era în siguranţă.

Cu date nesigure nu poţi crea o teorie nouă, aşa că mereu vechile teorii sunt în siguranţă. Numai că, dacă reluaţi acest text, datele se referă la lucruri complet deosebite. Mai întâi am avut harta fondului cosmologic, apoi am avut quasari şi, în cele din urmă, am avut galaxii. Asta nu putea să fie neglijat. Putem combate orice, dar când surse credibile, care şi-au publicat rezultatele în reviste serioase (care nu accepta orice aiureală), reviste în care rezultatele sunt atent examinate de către experţi, atunci trebuie să devenim foarte atenţi. Fără a avea certitudini, totuşi ceva, ceva se întâmpla. Nu cumva în Univers există vreo direcţie preferenţială, o direcţie pe care să constatăm că anumite caracteristici fizice capătă anumite valori?

Sursa: www.www.stiintasitehnica.ro