Astronomii au surprins o incredibilă imagine a unei planete mai mare ca Jupiter-ul, ce se află la 170 ani-lumină distanţă!


Click pe imagine pentru MARIRE

Astronomii au anunţat recent o descoperire epocală: o imagine directă a unei planete orbitând o altă stea! Noua planetă descoperită se numeşte Kappa Andromedae b, sau κ şi b (prescurtat), şi ea orbitează steaua Kappa Andromedae, situată la 170 ani-lumină faţă de Pământ. Ea este o stea de două ori mai mare faţă de Soare, este mai luminoasă şi mult mai tânără (are 30 de milioane de ani, faţă de Soarele nostru care are circa 5 miliarde de ani vechime).

κ şi b, o planetă mai masivă ca Jupiter-ul de 13 ori, a fost vizualizată direct pe imaginile preluate de telescopul japonez Subaru din Hawaii printr-o tehnică specială, prin care lumina stelei este diminuată aproape total, lăsând să treacă doar lumina planetei. Iar rezultatul este excepţional: puteţi vedea una din rarele ocazii prin care o planetă din afara sistemului nostru solar a putut fi fotografiată! Până în prezent, de aproape 20 de ani, astronomii detectează planetele extrasolare, în marea lor majoritate, cu ajutorul unor metode indirecte, prin care se certifică prezenţa unor planete în jurul unui sistem solar, fără a putea fi vizualizate direct. Cazul κ şi b este unul fericit! Prima planetă din exteriorul sistemului nostru solar care a fost fotografiată vreodată se numeşte 2MASSWJ1207334-3932b şi a fost vizualizată în anul 2004 cum se rotea în jurul unei stele aflate la 230 ani-lumină.

Precum spunea, κ şi b are o masă de 13 ori mai mare decât cea a Jupiter-ului, şi, ţinând cont de vârsta mică a stelei (30 de milioane de ani), e posibil ca această planetă tânără să fie încă în perioada de formare, şi de aceea să strălucească mai mult; cu cât o planetă este mai fierbinte, cu atât ea străluceşte mai tare. De aceea, e posibil ca κ şi b să apară strălucitoare pe fotografie datorită faptului că se află în formare, şi nu neapărat pentru că reflectă lumina stelei.

Oricum, minunată poză!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO