O lumină incredibilă deasupra Pământului a fost surprinsă de pe Staţia Spaţială Internaţională! NASA constată cu uluire că pe Terra pot exista „fantome roşii”, dar şi fulgere cu raze gamma…


fulger KuweitAceastă imagine uimitoare (pe care o vedeţi în stânga articolului) a fost captată deasupra Kuweitului în decembrie 2013 de către un astronaut aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) și a fost dată publicităţii abia acum de către NASA. Iar lumina respectivă nu reprezintă altceva decât un fulger imens! Stația Spațială Internațională a instalat recent un nou instrument pentru a ajuta în studierea fizicii și compoziției unor astfel de fulgere.

Fulgerele sunt extrem de întâlnite în atmosfera Pământului; se estimează că, în medie, pe întreg globul apar circa 50 de fulgere pe secundă, ceea ce înseamnă 4,3 milioane de fulgere pe zi, adică 1,5 miliarde pe an. Unele dintre aceste fulgere emit radiatii gamma – un tip de radiație mai frecvent asociate cu stelele care explodează și cu fuziunea nucleară – fiind cunoscute sub numele de fulgere terestre de raze gamma. Oamenii de ştiinţă vor folosi instrument de analiză a fulgerelor de pe Stația Spațială Internațională pentru a încerca să înțeleagă ce declanşează fulgerele în timpul furtunilor și cauza care se află în spatele acestor izbucniri mai rare de fulgere terestre de raza gamma.

„Faptul că există fulgerele terestre de raze gamma este un lucru uimitor”, a declarat Doug Rowland, un fizician spaţial de la Centrul de Zbor Spaţial Goddard, ce aparţine de NASA. „Energiile de electroni și de raze gamma din fulgerele terestre de raza gamma sunt, de obicei, întâlnite în exploziile nucleare, în razele solare și în supernove. Ce o surpriză să le găsim în atmosfera superioară a planetei noastre”.

Cercetătorii cred că aceste fulgere terestre de raza gamma pot fi legate de exploziile roşii enigmatice de fulgere, denumite „fantome roşii”, care se deplasează în sus, de la furtunile cu fulgere, și care pot lua forme care seamănă cu nişte meduze. „Fantomele roșii” reprezintă doar unul dintre mai multe tipuri de fulgere pe care cercetătorii încă le studiază pentru a le înțelege originea. De fapt, fulgerul, în general, este un fenomen misterios, pentru că oamenii de știință încă nu ştiu sigur cum se formează în mod exact fulgerul. Ipoteza actuală de lucru ar fi aceea că fulgerul se formează atunci când un curent ascendent de aer cald ajunge la o înălțime în care temperatura este la nivelul de îngheț; în acel moment, cristalele de gheață și particulele înghețate interacționează unele cu altele pentru a produce o separare a sarcinii electrice. Atunci când această separare devine suficient de mare, se produce o descărcare electrică, adică un fulger.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO