Adam din Biblie a fost primul copil făcut în eprubetă de inginerii extratereştri? La fel şi Noe?


Extratereștrii veniți pe Pământ au fost numiți „uriași, nefilimi“, de la cuvântul ebraic „Nephal” care semnifică „a cădea“, deci „cei care au coborât din cer“. Ei mai sunt denumiți și anunnaki, denumire care se trage din cuvântul Anu, conducătorul Planetei Nibiru de pe care au venit pe Pământ extratereștrii, aşa cum consideră unii cercetători în domeniu.

Foarte interesant e faptul că în „Cartea lui Enoh” (lucrarea apocrifă neinclusă în Biblie) se spune următorul fragment: „Lui Lameh, fiul lui Matusalem, se naște băiatul pe care îl va numi Noe dar spre surpriza generală el avea pielea albă ca zăpada și roză ca un trandafir”. Părul lui Noe era lung și alb ca lâna, iar când a deschis ochii, aceștia au iradiat o lumină strălucitoare, ca strălucirea Soarelui. De aici, se deduce că Noe era un copil deosebit, poate unul obţinut prin inginerie genetică.

În “Sulul lui Lameh” avem o dramatică relatare a Potopului lui Noe. Iar aici găsim un amănunt inedit: Noe, fiul lui Lameh, strănepotul profetului Enoh, se deosebea de ceilalți oameni, semănând cu “Fiii Cerului”. Ceea ce se verifică încă o dată ipoteza de mai sus.

Atunci când în „Cartea lui Enoh” se spune că „Dumnezeu este pe cale să facă o nouă lucrare pe pământ”, această lucrare se referă la Potopul ce urma să apară ca pedeapsă pentru îngerii nelegiuiți, dar şi nașterea lui Noe și a descendenților săi, prin inginerie genetică.

Cercetătorul Zaharia Sitchin scrie în cartea „Genesis Revisted” în 1990 că într-un text sumerian mai vechi cu 1000 de ani decât Biblia se vorbește de Anunnaki, ceea ce în sumeriană înseamnă cei care au venit din cer; aceștia ar fi venit de pe planeta Nibiru, o planetă îndepărtată care ar fi creat omul prin amestecul unor elemente divine cu altele pământești. Aceasta s-a întâmplat cu 35.000 de ani în urmă. Sitchin crede că Adam ar fi fost primul „copil eprubetă“. In cartea sa „A 12-a planetă”, Sitchin reproduce un desen de pe un sigiliu sumerian în care apar niște zeități, un copil și mai multe vase; el crede că acest desen se referă la primul copil născut „in vitro”.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu