La mijlocul secolului 20, păstorii israelieni au găsit într-o peşteră mai multe manuscrise antice. Acestea s-au dovedit a fi copii scrise de mână ale Bibliei, care erau cu cel puțin 1.000 de ani mai vechi decât altele cunoscute la acea vreme. Pe lângă ele, mai existau și alte manuscrise, printre care „Cartea uriașilor”. Această carte vorbește despre Nefilimi (giganți), despre copiii Veghetorilor, despre viața și modul lor de viață. Nefilimii sunt întruchiparea răului; ei au comis crime groaznice, inclusiv consumul de carne umană. În cele din urmă, Dumnezeu a decis că Pământul trebuie să fie curățat de Nefilimi, aşa că l-a numit pe Noe, strănepotul lui Enoh, ca fiind cel ales pentru a reîncepe istoria omenirii.
Însă, există câteva contradicţii dintre Biblie şi „Cartea uriaşilor”. Astfel, în Biblie, Noe a fost ales de Dumnezeu. Dar „Cartea uriașilor” are o versiune diferită a poveștii lui Noe. El a devenit alesul chiar înainte de a se naște, iar tatăl său nu era om. Pielea nou-născutului strălucea și părul îi era alb ca lâna de oaie. Părea să fi fost conceput artificial într-un laborator, prin inginerie genetică. Veghetorii credeau că Noe va fi tatăl unei noi generații de oameni. Se dovedește astfel că Noe a fost o persoană modificată genetic, creată pentru o nouă viață pe Pământ.
Versiunea oficială a Bibliei spune că Dumnezeu a fost întristat de atrocitățile și relele rasei umane și a decis să le pună capăt prin trimiterea Marelui Potop pe Pământ. „Cartea lui Enoh” – o altă carte apocrifă, spune aceeași poveste, dar cu diferențe semnificative. Potopul avea să-i distrugă pe îngerii căzuți și pe Nefilimi. Potrivit lui Enoh, Dumnezeu îi protejează pe oameni. El nu seamănă cu nimic cu Dumnezeul cărții Genezei, plin de furie și mânie. O altă diferență constă în faptul că Noe a primit instrucțiunile de a construi arca nu de la Dumnezeu, ci de la arhanghelul Uriel. Acesta îl avertizează pe Noe despre cataclismul iminent și dezvăluie viitorul umanității.